Rusia anunță că expulzarea diplomaților săi din Estonia 'nu va rămâne fără răspuns'

Rusia anunță că expulzarea diplomaților săi din Estonia 'nu va rămâne fără răspuns'

Expulzarea a doi diplomați ruși din Estonia constituie 'un act neprietenos, care nu va rămâne fără răspuns', a anunțat vineri Ministerul de Externe al Federației Ruse, informează agențiile de presă TASS și Reuters.

"Acesta este un nou gest neprietenos și absolut nefondat, care nu va rămâne fără răspuns", a anunțat diplomația rusă într-un comunicat.

Anterior, Ministerul de Externe estonian a anunțat că Dmitri Kazenov, consulul general al Federației Ruse în Narva, și consulul Andrei Surgaev vor fi expulzați de pe teritoriul republicii. Potrivit TASS, diplomația estoniană a refuzat să precizeze motivele acestei expulzări.

Estonia și vecinii săi baltici, Letonia și Lituania, și-au proclamat independența de Uniunea Sovietică în anii 1990-1991, înainte de a adera la NATO și Uniunea Europeană în 2004.

Tensiunile dintre Moscova și Occident s-au intensificat în ultimii doi ani, după acțiunile Rusiei în Ucraina și campania sa militară în Siria de la sfârșitul lui 2015. Alianța Nord-Atlantică a hotărât anul trecut să amplaseze trupe în țările baltice și Polonia pentru a face față politicii agresive a Rusiei în regiune.

AGERPRES


populare
astăzi

1 O informație care dă fiori...

2 „Greu de priceput de către șarlatanii politicii mondiale” / Alin Teodorescu explică de ce taxele lui Trump sunt periculoase pentru economia SUA

3 Ca ăsta sunt mulți și pe la noi...

4 ALERTĂ Prima imagine cu „trimișii” în SUA

5 VIDEO Emil Hurezeanu a întârziat la poza de grup și a venit fugind în aplauzele ironice ale celorlalți la reuniunea NATO