Rusia anunță că a dezvoltat o dihanie „invizibilă” care poate învinge sistemul Patriot

Rusia anunță că a dezvoltat o dihanie „invizibilă” care poate învinge sistemul Patriot

Biroul de proiectare Raduga din Federația Rusă, specializat în dezvoltarea de rachete de croazieră, a anunțat apariția la trupe în viitorul apropiat a unui nou sistem de rachete, cunoscut sub denumirea de Produs 720. Acesta va completa linia de arme similare utilizate de Forțele Armate ruse în Ucraina, precum Kh-69, Kh-59, Kh-58 și Kh-50.

Potrivit publicației Army Recognition, citată de publicația rusă de propagandă topwar.ru, eficacitatea interceptării, de exemplu cu sistemul de apărare antiaeriană Patriot, va scădea atunci când va fi întrebuințată noua rachetă.

După cum a subliniat autorul articolului, Produs 720 este de așteptat să împărtășească principiile și componentele de funcționare cu predecesorii săi.

Așa cum arăta și DefenseRomania , racheta de croazieră Kh-69 este folosită pentru a efectua lovituri de înaltă precizie împotriva țintelor strategice. Kh-59, și în special variantele sale precum Kh-59MK2, este echipată cu sisteme avansate de ochire, fiind concepută pentru a distruge obiective și infrastructura militară. Racheta Kh-58 este responsabilă pentru distrugerea radarelor și a sistemelor de apărare antiaeriană.

“Forțele Armate ale Ucrainei au raportat că au interceptat mai multe rachete de acest tip folosind sistemele lor de apărare antiaeriană, deși impactul general asupra infrastructurii și mijloacelor de luptă a fost unul semnificativ. Putem presupune că viitorul sistem de rachete Produs 720 le va permite rușilor să atingă mai multe ținte de pe teritoriul ucrainean, folosind realizările industriei ruse de apărare în ceea ce privește sistemele de ghidare și de desemnare a țintelor”, a apreciat presa occidentală.

Sistemele de rachete Kh-59M și Kh-59MK2 utilizate în prezent de aviația rusă au o bătaie de până la 285 de kilometri. Probabil că noul Produs 720 va avea o rază de acțiune semnificativ mai mare.

Comentariul autorului: După cum a informat recent revista britanică Financial Times, Federația Rusă a crescut producția de rachete de croazieră de opt ori față de anul 2021. În pofida sancțiunilor internaționale, partea rusă reușește în continuare să procure din străinătate o serie de componente necesare pentru fabricarea acestora.

În ceea ce privește noua rachetă de croazieră Produs 720, presa rusă a menționat că aceasta are dimensiuni mai reduse, cu o lungime de aproximativ 3,4 metri și anvergura aripilor de doi metri. Greutatea acesteia este de până la 450 de kilograme.

Datorită dimensiunilor mici, bombardierul cu rază lungă de acțiune Tu-22M3 va putea primi la bord până la opt rachete de acest tip, în timp ce bombardierul strategic Tu-95MS va putea încărca până la 14 rachete Produs 720.

Un plus suplimentar va fi reprezentat de costul mai mic al noii muniții, în comparație cu racheta Kh-101, care este mai puternică.

Partea rusă susține că Produs 720 va avea o acoperire puternică bazată pe tehnologie stealth și va putea să lovească ținte până la o distanță de 1.500 de kilometri. SURSA: defenseromania.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Pe asta ați citit-o?

2 Putin: „NATO a decis să intre în război cu Rusia” / Textul integral al declarației președintelui rus. Este România amenințată?

3 De citit...

4 VIDEO Pe cerul Spaniei, chiar înainte de inundațiile devastatoare

5 Frate, ce țară e asta? / Economist rus: Pentru unele familii sărace din Rusia, bărbații sunt mai prețioși morți decât vii