Rusia amenință din nou Chișinăul cu repetarea scenariului ucrainean: „România, cea mai înapoiată țară NATO”

Rusia amenință din nou Chișinăul cu repetarea scenariului ucrainean: „România, cea mai înapoiată țară NATO”

Vicepreședintele Comitetului pentru Afaceri Internaționale din Consiliul Federației, Andrei Klimov, a susținut că Moldova riscă să repete „politica sinucigașă” a liderului ucrainean Volodimir Zelenski.

Maia Sandu, președinta Republicii Moldova

Maia Sandu, președinta Republicii Moldova

Senatorul rus Andrei Klimov a amenințat Republica Moldova, cu „repetarea scenariului ucrainean”.

Acesta a atacat-o direct pe Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, care zilele trecute a spus că țara sa ar trebui să adere la „o alianţă militară mai largă".

Klimov a susținut că Moldova riscă să repete „politica sinucigașă” a liderului ucrainean Volodimir Zelenski.

„Această doamnă are 50 de ani. Înseamnă că a trăit în URSS până la 20 de ani. Ar trebui să cunoască istoria noastră comună și nu ar trebui să încreadă Occidentului soarta poporului său. Acei membri NATO pro-americani care chiar acum au nevoie de mai multă carne de tun pentru a se război cu Rusia pe câmpul de luptă. Populația ucraineană scade tot mai mult cu fiecare zi, din cauza grijii lui Biden și a europoizilor care îl slujesc. Iar economia sa, cândva cea mai înfloritoare din URSS, este în ruine din cauza conducătorilor săi din NATO. Chiar este Sandu atât de indiferentă față de moldoveni și atât de dependentă de Washington încât este gata să repete politica sinucigașă a unor trădători naționali din Ucraina precum Poroșenko și Zelenski?!” a scris Klimov pe canalul său de Telegram, conform deschide.md .

Klimov s-a întrebat și dacă Maia Sandu vrea să facă din Moldova o provincie a României, pe care a numit-o „cea mai înapoiată țară din NATO”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!