Rusia afirmă că a reuşit să distrugă patru sisteme Patriot. Şase misiuni diplomatice au suferit pagube în urma acestui atac
Rusia susţine că a reuşit să distrugă patru sisteme antiaeriene Patriot în atacul de vineri de dimineaţă asupra Kievului, la o zi după ameninţările voalate ale preşedintelui Vladimir Putin privind forţa rachetei balistice hipersonice Oreşnik.
Rusia susţine că a distrus patru sisteme Patriot în Ucraina. Foto X
Ministerul rus al Apărării a susţinut vineri că a distrus patru baterii antiaeriene Patriot în atacul cu rachete efectuat în această dimineaţă asupra Kievului şi care a urmat ameninţărilor voalate lansate joi de preşedintele rus Vladimir Putin despre testarea rachetei balistice hipersonice Oreşnik ţintind capitala Ucrainei, informează Agerpres , citând presa internaţională.
„Ca răspuns la acţiunile regimului de la Kiev, susţinut de sponsorii săi occidentali, a fost lansat în această dimineaţă un atac combinat cu arme de înaltă precizie şi cu rază lungă de acţiune”, a afirmat Ministerul rus al Apărării într-o notă publicată pe Telegram. De asemenea, ar mai fi fost distruse un sistem de rachete HIMARS, cinci staţii de război radio-electronic şi şase depozite de muniţii.
Şase misiuni diplomatice au suferit pagube
Potrivit autorităţilor ucrainene, Rusia a lansat vineri dimineaţă asupra Kievului opt rachete hipersonice Kinjal, provocând un deces şi pagube materiale. Şase misiuni diplomatice au suferit pagube în urma acestui atac, respectiv ambasadele Albaniei, Argentinei, Macedoniei de Nord, Portugaliei, Muntenegrului şi misiunea Autorităţii Palestiniene. Majoritatea acestor misiuni se aflau în aceeaşi clădire şi pagubele sunt limitate, mai ales ferestre sparte şi uşi smulse de suflul exploziilor, fără răniţi.
Oficiali europeni, precum şefa diplomaţiei UE, Kaja Kallas , au protestat însă vehement.
„Nicio reprezentanţă diplomatică nu ar trebui să fie ţinta unui atac, şi nici măcar să fie afectată”, a declarat Kaja Kallas, care a vorbit despre „încă un atac barbar al Rusiei împotriva unor obiective civile şi care nu arată nicio voinţă de pace”.
De partea cealaltă, oficialii ruşi afirmă că Ucraina a fost avertizată că va suferi consecinţe pentru cele mai recente acţiuni ale sale.
„Preşedintele a spus că de fiecare dată va exista un răspuns”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Putin, făcând aluzie la atacurile ucrainene cu rachete occidentale asupra Rusiei, după ce încă un atac de acest fel, cu şase rachete americane ATACMS şi patru rachete britanice Storm Shadow, a avariat joi o uzină chimică în provincia rusă Rostov.
„Testul tehnologic” al lui Vladimir Putin
La conferinţa sa de presă anuală desfăşurată joi, preşedintele Vladimir aPutin lansat Ucrainei şi Occidentului o provocare la un „test tehnologic”, sugerându-le să aleagă o ţintă la Kiev apărată de toate sistemele lor antiaeriene cele mai performante şi asupra căreia Rusia să lanseze noua sa rachetă balistică hipersonică Oreşnik, pentru a dovedi că aceasta nu poate fi interceptată de niciun scut antiaerian.
„Este foarte important să vorbim despre aceste declaraţii ale preşedintelui în contextul întrebării care i s-a adresat. Nu a fost iniţiativa lui. I s-a cerut să explice posibilele vulnerabilităţi (ale rachetei). Preşedintele, aşa cum procedează de obicei, a vorbit suficient de detaliat despre funcţionarea acestei rachete şi aşa mai departe, şi în ce măsură este invulnerabilă la sistemele de apărare aeriană disponibile”, i-a luat apărarea preşedintelui său Dmitri Peskov.
Vă reamintim că vineri armata ucraineană a anunţat că trupele sale s-au retras din zona din jurul satelor Uspenivka şi Trudove din regiunea estică Doneţk pentru a nu fi încercuite de trupele ruseşti care-şi continuă înaintarea, în timp ce armata rusă a revendicat ocuparea unor noi localităţi pe frontul de est. Statul Major al armatei ucrainene a raportat, de asemenea, lupte intense şi pe sectorul de front din zona oraşului strategic Kurahove, unde trupele ruse încearcă să avanseze spre nordul oraşului.
Sursa: adevarul.ro