Rusia acuză că avioanele F-16 destinate Ucrainei „permit găzduirea de arme nucleare”. Reacția SUA

Rusia acuză că avioanele F-16 destinate Ucrainei „permit găzduirea de arme nucleare”. Reacția SUA

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat luni că avioanele de luptă F-16 construite în SUA pot "găzdui" arme nucleare şi a avertizat că furnizarea lor Kievului va determina o escaladare a conflictului, informează Reuters.

Avion F-16 FOTO: US Air Force

Avion F-16 FOTO: US Air Force

"Trebuie să ţinem cont de faptul că una dintre modificările F-16 permite 'găzduirea' de arme nucleare", a spus Lavrov într-un discurs la o bază militară din Duşanbe, în Tadjikistan, potrivit informaţiilor furnizate pe site-ul Ministerului rus de Externe .

"Dacă nu înţeleg asta, atunci sunt nuli ca strategi şi planificatori militari".

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, a refuzat marţi să discute despre capacităţile nucleare ale avioanelor de luptă F-16 , dar a remarcat că preşedintele american Joe Biden a fost consecvent în declaraţiile sale în care a susţinut că nu doreşte o escaladarea a războiului escaladând şi cu siguranţă nu în domeniul nuclear, arată Agerpres.

"Scopul furnizării de avioane de luptă avansate este de a ajuta Ucraina să se apere, să îşi apere spaţiul aerian şi integritatea teritorială, punct", a spus Kirby.

Kirby a avut, de asemenea, un mesaj pentru Lavrov: "Dacă eşti îngrijorat de capacităţile militare ucrainene, atunci ar trebui să vă luaţi trupele şi să părăsiţi Ucraina".

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cere de mult vreme avioane F-16, spunând că apariţia lor cu piloţi ucraineni va fi un semnal sigur din partea lumii că invazia Rusiei se va încheia cu o înfrângere.

Preşedintele Biden le-a comunicat liderilor G7 luna trecută că Washingtonul sprijină programele comune de antrenament aliate pentru piloţi ucraineni pe avioanele de luptă F-16.

Consilierul pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, a spus însă că nu există încă o decizie finală la Washington cu privire la trimiterea avioanelor.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”