Rusia a trimis mercenari şi armament în estul Ucrainei, acuză Administraţia de la Kiev
Insurgenţii proruşi din estul Ucrainei au primit din Rusia mercenari suplimentari şi armament, acuză purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, Andrei Lisenko.
"Mercenarii ruşi consolidează forţele rebele pe linia frontului", a declarat Andrei Lisenko, adăugând că Rusia a trimis şi armament.
"Insurgenţii au ocupat noi poziţii în jurul Portului Mariupol, situaţie care le-ar putea permite să aibă acces la teritorii din sudul Ucrainei" a adăugat oficialul militar ucrainean.
Cinci militari ucraineni au fost ucişi în ultimele 24 de ore în estul ţării, numărul total al membrilor armatei ucrainene morţi începând din aprilie ajungând la 1.052.
Zilele trecute, Administraţia prooccidentală de la Kiev a acuzat Rusia că a trimis un nou convoi militar în estul Ucrainei, în contextul conflictului armat soldat cu peste 4.000 de morţi.
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a avertizat că riscul escaladării conflictului separatist din estul Ucrainei a crescut. "Nivelul de violenţă în estul Ucrainei rămâne ridicat, iar riscul escaladării conflictului este în creştere", a declarat Michael Bociurkiw, un purtător de cuvânt al OSCE. "Confruntările militare nu au încetat, la peste două luni de la semnarea Acordului de la Minsk", a adăugat oficialul OSCE.