Rusia a tăiat livrările de energie electrică către teritoriile rebele din estul Ucrainei (Kiev)

Rusia a tăiat livrările de energie electrică către teritoriile rebele din estul Ucrainei (Kiev)

Autoritățile ucrainene au anunțat marți că Rusia a tăiat livrările sale de energie electrică către teritoriile controlate de separatiștii proruși în estul Ucrainei ca urmare a facturilor neplătite. 'Am avut negocieri destul de reușite cu rușii: patru linii în direcția teritoriului care nu se află sub controlul nostru au fost tăiate', a declarat ministrul ucrainean al energiei Volodimir Demcișin, potrivit AFP.

El a precizat că factura lunară pentru aceste livrări se ridica la 300 milioane de grivne (12 milioane de euro) și aceasta 'nu a fost până în prezent plătită'.

Rusia nu a comentat această informație care ar putea însemna un pas înapoi al Kremlinului în privința proiectului său legat de crearea așa-numitei Novorossia ('Noua Rusie') prin unirea regiunilor separatiste rusofone din sud-estul Ucrainei, notează agenția citată.

Acest anunț intervine în contextul în care la Minsk se reunește Grupul de contact pentru Ucraina, format din reprezentanți ai Kievului, Moscovei, OSCE și separatiștilor, pentru o nouă rundă de negocieri în vederea reglementării conflictului din estul ucrainean, soldat până în prezent cu peste 6.500 de morți. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen