Rusia a prelungit cu doi ani permisul de rezidență al lui Edward Snowden

Rusia a prelungit cu doi ani permisul de rezidență al lui Edward Snowden

Fostul contractor american Edward Snowden a primit dreptul de a sta încă doi ani pe teritoriul Rusiei, a anunțat purtătorul de cuvânt al ministerului rus de externe, transmite miercuri Reuters.

"Dreptul de rezidență în Rusia tocmai i-a fost prelungit cu încă doi ani", a anunțat Maria Zaharova, printr-o postare pe Facebook .

Fost angajat al CIA și al unui contractor al Agenției Naționale pentru Securitate (NSA), Snowden este pus sub urmărire de către autoritățile din Statele Unite pentru declasificarea de documente secrete și pentru predarea câtorva zeci de mii de documente guvernamentale unor jurnaliști. Documentele relevă amploarea programelor de supraveghere ale SUA.

Edward Snowden se află în Rusia din iunie 2013.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin