Satelitul de teledetecţie Khayyam a fost lansat de o rachetă Soiuz de pe cosmodromul Baikonur la 05:52 GMT, potrivit imaginilor difuzate în direct de Agenţia spaţială rusă Roscosmos, potrivit Agerpres.
Satelitul, numit în onoarea poetului şi savantului persan Omar Khayyam (1048-1131), a fost plasat apoi pe orbită.
Agenţia spaţială iraniană susţine că satelitul are ca obiectiv să 'supravegheze frontierele ţării', să îmbunătăţească productivitatea agricolă şi să monitorizeze resursele de apă şi catastrofele naturale.
SUA consideră că programul spaţial iranian este destinat mai degrabă unor scopuri militare decât comerciale, în timp ce Teheranul susţine că activităţile sale aerospaţiale sunt paşnice şi în conformitate cu o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU.
De data aceasta autorităţile iraniene au trebuit să se apere împotriva unor acuzaţii de alt tip, după ce ziarul american The Washington Post a relatat că Rusia 'are în vedere să utilizeze satelitul timp de mai multe luni' în cadrul ofensivei sale în Ucraina înainte de a preda Iranului controlul asupra acestuia.
„Toate ordinele legate de controlul şi operarea acestui satelit vor fi emise din prima zi şi imediat după lansare de către experţi iranieni cu sediul in Ministerul Comunicaţiilor iranian”, a afirmat duminică Agenţia spaţială iraniană într-un comunicat.
„Nicio terţă ţară nu poate accede la datele” trimise de satelit printr-un „algoritm criptat”, a asigurat agenţia, denunţând ceea ce a numit afirmaţii „false” ale publicaţiei americane.
În octombrie 2005, Rusia a lansat deja un prim satelit iranian, Sina-1, de pe cosmodromul din Pleseţk (nord-vestul Rusiei).
Lansarea Khayyam are loc la trei săptămâni după o vizită a preşedintelui rus Vladimir Putin în Iran, unde s-a întâlnit la 19 iulie cu omologul său Ebrahim Raisi şi cu liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei. Acesta din urmă lansase un apel la consolidarea „cooperării pe termen lung” cu Rusia, notează AFP.
În iunie 2021, preşedintele rus respinsese informaţiile din Washington Post, potrivit cărora Moscova s-ar pregăti să furnizeze un satelit sofisticat Iranului pentru îmbunătăţirea capacităţilor de spionaj ale acestuia.
Gardienii Revoluţiei, armata de elită a regimului de la Teheran, au anunţat în martie plasarea pe orbită a unui satelit militar de recunoaştere denumit Noor-2, după lansarea primului, Noor-1, în aprilie 2020.
Lansarea satelitului Khayyam intervine într-un moment în care la Viena au fost reluate negocierile pentru salvarea acordului din 2015 cu privire la programul nuclear al Teheranului, la care participă reprezentanţi ai Iranului, Rusiei, Chinei, Franţei, Marii Britanii şi Germaniei.
Uniunea Europeană a pus luni pe masă un text final, dar Teheranul nu şi-a dat încă aprobarea.
Pactul - cunoscut sub acronimul său în engleză JCPOA - vizează garantarea caracterului civil al programului nuclear iranian, suspectat că are drept scop dotarea ţării cu arma atomică, ceea ce Iranul neagă.
După retragerea unilaterală a SUA din acest acord în 2018 la decizia preşedintelui de atunci Donald Trump şi restabilirea sancţiunilor americane, Teheranul s-a dezis treptat de obligaţiile sale ce decurgeau din respectivul pact.