Rusia a instalat în zona Mării Azov zeci de sisteme de rachete 'Bastion' şi 'Bal' (serviciile de informaţii ucrainene)

Rusia a instalat în zona Mării Azov zeci de sisteme de rachete 'Bastion' şi 'Bal' (serviciile de informaţii ucrainene)

Federaţia Rusă continuă să desfăşoare echipamente militare în zona mărilor Azov şi Neagră care să-i permită să ţină sub control navigaţia în această regiune, a declarat marţi într-o intervenţie la postul de televiziune UA TV purtătorul de cuvânt al Direcţiei principale de informaţii a Ministerului Apărării ucrainean, Vadim Skibiţki, potrivit agenţiei de presă oficiale Ukrinform.

'La ora actuală, Rusia a desfăşurat pe coasta Mării Azov aproximativ 29 de sisteme de rachete antinavă "Bastion" şi "Bal", care permit acoperirea întregii zone a Mării Azov. Pe aeroporturile militare din zonele de coastă ale Mării Azov se află în prezent aproximativ 150 de avioane de luptă ruseşti, 62 de elicoptere militare şi şase sisteme pentru războiul radioelectronic (Electronic warfare - EW), capabile să bruieze sistemul de comandă şi de telecomunicaţii al armatei ucrainene, aşa cum a făcut Federaţia Rusă la recentele manevre NATO în Norvegia, în zona arctică', a declarat Skibiţki.

Pe teritoriul peninsulei Crimeea, potrivit purtătorului de cuvânt al serviciilor de informaţii militare ucrainene, pe lângă o grupare militară numeroasă, au apărut noi tipuri de arme care nu au mai existat aici înainte de 2014. 'Este vorba în primul rând de distrugătoare, submarine echipate cu rachete de croazieră Kalibr, sisteme antinavă, aviaţie militară, în special avioane de vânătoare Su-27 şi Su-30'. În plus, un regiment de elicoptere a fost desfăşurat la Djankoi, care nu a existat acolo înainte de anexarea Crimeei, a adăugat el.

'Este o grupare armată importantă care permite Rusiei să controleze nu doar Crimeea, nordul, vestul şi estul Mării Negre, ci şi să controleze în totalitate Marea Azov', a subliniat acelaşi purtător de cuvânt, citat de Ukrinform.

În perioada de după anexarea peninsulei, Rusia a acordat o mare atenţie restabilirii şi modernizării obiectivelor militare existente aici încă din perioada URSS, în special aeroporturi militare, a mai indicat acesta, subliniind că planurile Moscovei de a instala în Crimeea o staţie radar de avertizare timpurie de tipul 'Voronej' va transforma peninsula într-un portavion hipermilitarizat, care va permite Federaţiei Ruse să-şi realizeze planurile atât în Marea Neagră, cât şi să-şi proiecteze forţa în Marea Mediterană.

Kievul, a menţionat reprezentantul Serviciului de informaţii al armatei ucrainene, şi-a informat partenerii europeni despre paşii pe care Rusia îi face privind militarizarea regiunii de la Marea Neagră.

Cel puţin şase ţări se află în raza de acţiune a rachetelor instalate de Rusia în Crimeea, a avertizat Vadim Skibiţki în intervenţia de la UA TV. 'Rachetele de croazieră Kalibr (cu rază lungă de acţiune) permit ca din Marea Neagră să fie lovite ţinte aproape pe teritoriul întregii Europe. În orice caz, în raza lor de acţiune, se află integral Polonia, Germania, Slovacia, Cehia, România, Bulgaria. Întreaga Europă de Est este în mod real ameninţată de utilizarea unor astfel de sisteme de rachete de pe teritoriul Crimeei şi din Marea Neagră", a subliniat oficialul ucrainean, citat de publicaţia Zerkalo nedeli în pagina sa electronică.

În ultimii doi ani, armata rusă desfăşoară în mod intens exerciţii şi se pregăteşte de utilizarea grupărilor armate ofensive, a spus el. 'Rusia continuă astăzi să-şi mărească grupările militare nu doar de-a lungul frontierei cu Ucraina, ci şi în bazinul Mării Negre, ceea ce reprezintă un pericol pentru ţările riverane', a mai subliniat Vadim Skibiţki.

Aceste declaraţii intervin în plină tensiune între Kiev şi Moscova, după ce gărzile de coastă ruse au interceptat şi sechestrat cu forţa trei nave militare ucrainene - două vedete blindate şi un remorcher - în largul Crimeei şi au capturat echipajele acestora. Moscova denunţă o 'provocare', în timp ce Kievul un 'act de agresiune' şi a instituit legea marţială în zece regiuni de la frontiera cu Rusia. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”