„Rusia a ieșit deja învingătoare în România”. Ce a învățat Dragnea de la Putin și ce caută Kirill la București? Interviu INCENDIAR

„Rusia a ieșit deja învingătoare în România”. Ce a învățat Dragnea de la Putin și ce caută Kirill la București? Interviu INCENDIAR

In Romania, modelul societatii occidentale a fost invins de un model antioccidental, o forma hibrid al celui din Rusia. Nu cred ca Moscova are nevoie ca sa investeasca prea mult in propaganda din Romania, cred ca romanii le fac treaba mult mai bine decat si-ar fi putut imagina vreodata rusii, afirma conf. univ. dr. Armand Gosu.

Intr-un interviu pentru Ziare.com , Armand Goșu a aratat ca "liderii majoritatii de la Bucuresti au adoptat de multa vreme un model rusesc hibrid. Si in Rusia se schimba destinatia unor terenuri ca ele sa ajunga in mainile unor politicieni din anturajul lui Putin. La fel ca in Teleorman. Sigur ca nu Putin a invatat de la Dragnea, ci invers. Deci e un know-how rusesc activ in Romania".

Armand Gosu a explicat substratul vizitei la Bucuresti a patriarhului Kirill, vizita care incepe astazi: Putin "il lasa pe Kirill sa puncteze pentru marele public, mai ales pentru cel din Ucraina, si sa lase impresia ca e mai autonom fata de Kremlin decat e in realitate. Iar Vladimir Putin are nevoie de un Kirill puternic ca sa lucreze in Ucraina, n-are ce sa faca cu un Kirill slab."

Armand Gosu este cercetator asociat la Berlin, la Deutsche Gesellschaft fur Auswartige Politik e.V. (Societatea germana de politica externa), in cadrul Robert Bosch-Zentrum fur Mittel-und Osteuropa, Russland und Zentralasien.

Cine este Kirill si ce rol joaca el in ecuatia politica de la Moscova?

Patriarhul Moscovei si Intregii Rusii este seful uneia dintre cele mai importante institutii din Rusia. Biserica Ortodoxa Rusa (BORu) care are peste 35.000 de parohii, aproape 1.000 de manastiri, peste 40.000 de angajati, cum s-ar spune.

Este influent, mereu in primele cercuri ale puterii de la Kremlin, un om ambitios, poliglot, cult. Spre deosebire de predecesorii sai, este foarte activ in politica externa, in special in "strainatatea apropiata", adica in fostul spatiu sovietic. S-a facut foarte util lui Putin care-l foloseste pentru desenarea unei noi identitati ideologice a Rusiei.

Vizita lui Kirill la Bucuresti a fost calificata de unii comentatori drept "moment istoric".

Acum, depinde ce intelegeau comentatorii respectivi prin "moment istoric". Daca pun vreun semn de egalitate intre vizita Papei Ioan Paul II si vizita Patriarhului Kirill, ei gresesc. Vizita Papei a fost esentiala pentru reconectarea Romaniei la lumea occidentala, a fost un fel de binecuvantare primita de Bucuresti, cu ceva luni inainte ca Romania sa fie, la Helsinki, invitata sa inceapa negocierile de aderare la Uniunea Europeana.

Moment istoric pentru ca ar urma o reconectare in sens invers sau macar o deblocare?

Daca cei care catalogau vizita drept "istorica" isi inchipuie ca ea o sa deblocheze relatiile dintre Bucuresti si Moscova, si de saptamana viitoare Iohannis o sa toceasca iarba pe la Kremlin iar Putin se va plimba prin Cotroceni, se cam grabesc.

Citesc in presa de la Bucuresti comentarii stranii, ca Romania s-ar vrea un pod, o punte... Romania de astazi nu poate sa joace intre doua blocuri, nu poate sa fie broker intre Vest si Est, cum si-ar dori unii. Romania este formal parte a lumii euro-atlantice si nu cred ca trebuie sa iasa din ea ca sa interpreteze vreo partitura de mediator intre Moscova si Washington.

N-are nimeni nevoie de serviciile ei de mediere. Astea sunt obsesiile vechii garzi. Vorba vine veche, tot ea e la pupitru si astazi, dupa 28 de ani.

As spune ca vizita e un semn de respect si pretuire fata de Patriarhul Daniel din partea lui Kirill, dar si o incercare a acestuia din urma de a sparge relativa izolare internationala. Nici Daniel la Bucuresti si nici Kirill la Moscova, oricat de influenti ar fi, nu pot relansa relatiile bilaterale. Oricum, nu acesta este momentul avansarii unor proiecte bilaterale.

Deci Kirill vine la Bucuresti doar pentru Daniel?

Kirill e izolat pe scena internationala si in lumea ortodoxa din cauza comportamentului agresiv al Rusiei in Ucraina. Este, deci, o buna ocazie sa arate credinciosilor din jurisdictia sa, care se intinde in fostul spatiu sovietic, doua lucruri: ca nu e izolat si ca are o autonomie in relatia cu Kremlinul, pentru ca, uite, a venit la Bucuresti, iar Romania - se stie bine! - are relatii reci cu Rusia.

Dar, si Daniel, cel care l-a invitat, si Kirill au de castigat de pe urma acestei vizite. Fiecare are de castigat in ochii publicului sau.

Dar Putin ce are de castigat? Sau chiar putem crede ca patriarhul Kirill vine la Bucuresti impotriva vointei lui Putin?

Nu, e un tango in doi, lucreaza coordonat. Asta merge cu Bucurestiul, pentru ca Romania, nefiind o destinatie cu miza pentru Putin, il lasa pe Kirill sa puncteze pentru marele public, mai ales pentru cel din Ucraina, si sa lase impresia ca e mai autonom fata de Kremlin decat e in realitate. Iar Vladimir Putin are nevoie de un Kirill puternic ca sa lucreze in Ucraina, n-are ce sa faca cu un Kirill slab.

Simbioza dintre Biserica Ortodoxa Rusa si Kremlin e deja binecunoscuta si indraznesc sa spun traditionala. Dar de ce ar fi evoluat ea catre o subordonare fata de Putin?

Patriarhia Moscovei nu e fortata de Kremlin sa i se subordoneze. Ea o face benevol, pentru ca asa crede ca-si promoveaza mai bine interesele. Kirill sta intr-o relatie de subordonare in fata lui Putin din instinct si obisnuinta. Sunt informatii ca ar fi facut cariera ajutat de KGB. Dar si pentru ca Biserica are foarte mult de castigat - si nu doar in plan economic - dintr-o atitudine obedienta fata de putere.

In acelasi timp, sunt dosare, unele foarte importante, in legatura cu care pozitiile Patriarhiei si Kremlinului nu coincid. Deci, nu se poate vorbi de o subordonare integrala a Bisericii. Mai mult decat atat, in sanul clerului se raspandeste un spirit de fronda, o atitudine tot mai critica fata de Kirill si a felului in care acesta gestioneaza relatia cu Putin.

Vorbeati despre o noua identitate ideologica a Rusiei si rolul Patriarhiei Moscovei in ea. Care e acest rol?

Scheletul ideologiei conservatoare e critica modernitatii occidentale, a globalizarii, a modelului liberalo-democratic. Esential pentru Putin e sa critice, sa exploateze toate crizele, toate dificultatile si sa sugereze ca are o oferta ideologica mai buna.

Aceasta, deocamdata, nu este una coerenta, bine articulata. Asa ca accentul nu pica pe oferta, ci pe criticarea modelul occidental, cu scopul de a-l compromite si de a destabiliza societatile in care acesta functioneaza.

Contributia Bisericii la forjarea noii ideologii este esentiala. Putin foloseste limbajul si teme religioase, a incercat sa se legitimeze istoric, cultural, civilizational de la Biserica. Presedintele Putin, in ultimul sau mandat, s-a apropiat mult de Biserica, preluand retorica ei. A facut asta dinaintea anexarii Crimeei.

Amintiti-va de discursul de la Clubul Valdai, in 2013, unde Putin insista asupra valorilor si radacinilor crestine la care Occidentul ar fi renuntat. Deci el se profileaza ca o alternativa la modelul liberal-democratic occidental si incearca sa legitimeze aceasta alternativa prin Biserica, valori crestine, mitologie istorica europeana.

Cum exploateaza Putin crizele occidentale? De fapt, el le creeaza?

Putin exploateaza slabiciunile adversarilor. Alimenteaza frustrarile, nemultumirile, dintre care multe pot fi legitime, potenteaza fortele pro-ruse din tarile in care acestea sunt active.

In altele, unde nu sunt partide pro-Kremlin, sustine fortele politice antioccidentale, care promoveaza un tip de comportament agresiv ca al Rusiei, modelul rusesc, militarizarea societatii, controlul institutiilor prin servicii secrete, infiltrarea si controlul presei, promovarea politicienilor corupti, usor de cumparat si santajat, fara valori, fara educatie, fara credinta.

O astfel de societate, needucata, usor de manipulat, care n-are incredere in institutii si oameni politici, nu se va mobiliza sa opuna rezistenta in fata agresiunilor Rusiei.

E doar un joc de putere? O nostalgie imperiala pe care nu o poate pune altfel in practica?

Putin face asta pentru ca se simte amenintat. Protestele din toamna 2011, starnite de fraudarea alegerilor parlamentare l-au ingrozit. S-a temut ca el va fi urmatoarea victima a revolutiilor colorate, in care Moscova a vazut mereu mana serviciilor secrete americane. Totul e o uriasa conspiratie in mintea celor de la Kremlin.

Cum se manifesta propaganda rusa in cazul Romaniei? Cat de implicata este Rusia pe diferite fronturi sensibile, gen referendum pentru familia traditionala?

Coalitia pentru familie s-a infiintat acum un sfert de veac la Moscova, de unde a fost exportata in SUA si adoptata de mediile neoprotestante de acolo, in primul rand de comunitatile din fostele republici sovietice si fostele tari comuniste din Europa Centrala si de Est, printre care si cea romaneasca.

Pentru adultii din statele comuniste care au emigrat in America, pentru aceste familii neoprotestate care si-au pastrat credinta si au rezistat presiunii comunismului tocmai printr-o atitudine conservatoare, de respingere a modernitatii, socul cultural a fost naucitor. Din aceasta cauza multi s-au refugiat in astfel de organizatii, de care majoritatea neoprotestantilor americani nici nu a auzit.

Aceste organizatii au contacte puternice cu Rusia, fac seminarii acolo, chiar si congrese isi tin la Moscova. Asta nu inseamna ca acestea sunt pilotate de serviciile secrete rusesti. E foarte delicata problema si am citit orori pe aceasta tema, scrise si de unii dintre cei care ataca de o maniera inacceptabila sensibilitatile celor din Coalitie.

Cred ca prin maniera extrem de agresiva in care se poarta aceste discutii in Romania, mai toti fac jocul Rusiei. Fara ca Moscova sa cheltuiasca o rubla pentru asta.

Dar sa revin la fondul problemei. Nu cred ca Moscova are nevoie ca sa investeasca resurse financiare, oameni, energie, prea multa imaginatie in propaganda din Romania, cred ca romanii le fac treaba mult mai bine decat si-ar fi putut imagina vreodata rusii. De fapt, daca facem o analiza seriosa, o sa constatam ca Rusia a iesit deja invingatoare in Romania.

Cum adica?

Pentru ca razboiul nu se poarta in transee, ci in mintea oamenilor, pentru seturi de valori. In Romania, modelul societatii occidentale, liberalo-democratice a esuat, a fost invins de un model antioccidental, o forma hibrid al celui din Rusia. Acest model e cunoscut in literatura de specialitate sub numele "autoritarism electoral". E o intreaga literatura de specialitate aici.

Doar nu credeti ca presa din Romania arata mai bine decat cea din Rusia, e la fel de mercenarizata. Asasinatul in efigie n-a fost inventat de Antena 3, ci de media-killer-ii rusi, prin 1998-1999. Nici macar partidele politice nu arata mai bine.

O tara ca Romania, in care se pot face averi incredibile din salarii de la stat, fara ca Justitia sa se sesizeze, in care serviciile secrete controleaza ministri, guverne, dau doctorate, e una in care modelul clasic al democratiei liberale a esuat.

In acest moment, in Romania modelul rusesc a castigat competitia cu cel occidental. Desi Serviciile din Rusia nu cred ca sunt implicate in afaceri si in politica la fel de mult ca cele din Romania. Si stiu destul de multe detalii despre cum functioneaza Rusia.

Asa ca, va intorc intrebarea: de ce ar mai avea nevoie Moscova sa investeasca in propaganda, cand deja a invins?

Partenerii occidentali ai Romaniei stiu asta? Suntem totusi o tara de frontiera a NATO, tara cu scut american pe ea.

Occidentul are problemele lui, America ar putea sa intre intr-o perioada de tulburari interne grave, Brexit-ul pare ca se impotmoleste, la Bruxelles ar putea exploda placinta Visegrad, iar acolo unde mai sunt lideri cu viziune, la Berlin sau la Paris si in alte cateva cancelarii, asteptarile fata de Romania sunt foarte mici.

Ambasadele straine abia daca se mai mobilizeaza pentru a apara ce se mai poate in Justitia din Romania. Dar nu trebuie sa va faceti iluzii la Bucuresti, nu Merkel sau Macron pot salva DNA.

Iar in relatia cu Rusia, pot sa va confirm - desi sunt convins ca nu aveati nevoie - este o presiune enorma asupra doamnei Merkel si a lui Macron, dinspre marile corporatii europene. Astfel ca, dupa alegerile prezidentiale din Rusia, de la 18 martie 2018, si in functie de cum vor evolua lucrurile la Moscova, s-ar putea sa asistam la unele deschideri fata de Kremlin, care se pot traduce fie in ridicarea unor sanctiuni, fie in negocierea unor dosare sensibile.

De ce ati introdus in discutie salvarea DNA? Este anticoruptia un pericol si pentru interesele lui Putin?

Liderul de la Kremlin a spus in mai multe ocazii ca anticoruptia este o arma in mana americanilor pentru a subordona diferite tari, a le domina economic si politic. Vi se pare ca Adrian Nastase sau Tariceanu spun altceva? Fara sa cad in protocronism, trebuie sa remarc faptul ca Nastase l-a devansat pe Putin cu cativa ani in aceasta judecata.

Ce se stie despre relatia reala, poate mai degraba informala a actualilor lideri ai majoritatii de la Bucuresti cu Rusia?

Ei au adoptat de multa vreme un model rusesc hibrid. Sigur ca nu se pot compara averea presedintelui Dragnea cu cea a lui Putin, e o diferenta prea mare de potential intre Romania si Rusia, dar modelul e cel rusesc. Si in Rusia se schimba destinatia unor terenuri ca ele sa ajunga in mainile unor politicieni din anturajul lui Putin. La fel ca in Teleorman. Sigur ca nu Putin a invatat de la Dragnea, ci invers. Deci e un know how rusesc activ in Romania. Si - atentie! - nu doar in PSD.

La nivel de contacte diplomatice Romania vrea, insa Rusia nu e interesata. De aceea unii spera ca vizita lui Kirill la Bucuresti ar putea deschide niste usi la Moscova.



populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”