Rusia a făcut progrese semnificative în ce privește „demilitarizarea” Ucrainei, susține Kremlinul

Rusia a făcut progrese semnificative în ce privește „demilitarizarea” Ucrainei, susține Kremlinul

Rusia a făcut progrese semnificative către "demilitarizarea" Ucrainei, unul dintre obiectivele declarate de preşedintele Vladimir Putin când şi-a lansat războiul împotriva Kievului acum 10 luni, a transmis vineri Kremlinul, informează Reuters.

Lupte intense au loc pe frontul din est la Bahmut FOTO PROFIMEDIA

Lupte intense au loc pe frontul din est la Bahmut FOTO PROFIMEDIA

Întrebat la un briefing despre comentariile lui Putin, care a spus joi că potenţialul Ucrainei de apărare este aproape de zero, purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a făcut o evaluare a progresului militar al Rusiei.

"Se poate afirma că există progrese semnificative către demilitarizare", a răspuns Peskov, cu referire la faptul că potenţialul Ucrainei de apărare - complexul ei industrial militar - a fost grav perturbat de loviturile rachetelor ruseşti, relatează Agerpres.

Putin a declarat joi că dorește să pună capăt războiului cât mai curând posibil, iar asta ar trebui să se întâmple prin mijloace diplomatice.

Peskov a declarat că Rusia nu are cunoștință despre un plan de pace ucrainean pe care, potrivit Wall Street Journal, Kievul s-ar pregăteşte să-l prezinte în februarie.

Peskov a susținut că până acum preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ignorat "realităţile" situaţiei - o referinţă la încorporarea proclamată de către Rusia a patru regiuni ucrainene parţial ocupate, o acţiune respinsă de Kiev şi Occident ca ilegală.

Pe de altă parte, Statele Unite au observat că sunt "semne absolut zero că pUTIN este dispus să negocieze".

Biden, care a spus că ar fi gata să discute cu Putin dacă liderul rus își dorește realmente să găsească o modalitate de a pune capăt războiului, a vorbit despre dificultatea cu care s-ar putea confrunta Moscova pentru a găsi ceea ce el a descris drept o rampă de ieşire pentru a-şi salva reputaţia şi a pune capăt conflictului.

Occidentul a trimis Ucrainei arme în valoare de miliarde de dolari. Preşedintele Statelor Unite Joe Biden a promis în această săptămână că va furniza un sistem de apărare aeriană american Patriot şi SUA va continua să acorde un sprijin continuu Ucrainei.

Putin a calificat sistemul Patriot ca fiind "destul de vechi" şi a spus că Rusia va găsi soluții împotriva lui.

După ce a suferit o serie de înfrângeri în ceea ce Moscova numeşte "operaţiune militară specială", Rusia caută să obţină o victorie pe câmpul de luptă în estul Ucrainei unde forţele sale au încercat să captureze micul oraş Bahmut de luni de zile, notează Reuters.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!