Rusia a distrus cereale cât pentru a hrăni 10,5 milioane de oameni timp de un an, susține un oficial american
Ministrul american al apărării, Lloyd Austin, a denunţat marţi că atacurile Rusiei asupra porturilor ucrainene şi a infrastructurii acestora au distrus o cantitate de cereale suficientă pentru a hrăni 10,5 milioane de oameni timp de un an.
Lloyd Austin FOTO EPA EFE
„În ultimele luni, Rusia a continuat să atace porturile Ucrainei şi infrastructura sa de cereale. Până în prezent, aceste atacuri au distrus cel puţin 280.000 de tone de grâne, suficient pentru a hrăni 10,5 milioane de persoane timp de un an”, a afirmat Austin în debutul reuniunii Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei care se desfăşoară marţi la baza aeriană Ramstein (Germania), conform Agerpres.
„Atacurile Rusiei continuă să ameninţe securitatea alimentară globală, amplificând riscul unor crize umanitare inutile pe mapamond”, a subliniat ministrul american al apărării, adăugând: „Cu cât Rusia îşi prelungeşte mai mult războiul, cu atât cruzimea sa devine mai evidentă”.
Statele, îndemnate să continue să acorde ajutor Ucrainei
„Agresiunea Rusiei a depăşit cu mult câmpul de luptă şi a provocat suferinţe umane incalculabile”, a spus el.
Austin şi-a îndemnat omologii săi din aproximativ 50 de ţări să continue să ofere Ucrainei sisteme de apărare antiaeriană, interceptori, muniţie şi sprijin pe termen lung.
„Am mai spus-o şi o voi spune din nou. Apărarea antiaeriană salvează vieţi”, a subliniat Austin în faţa şefilor instituţiilor de apărare din cadrul Grupului de contact, printre care pentru prima dată se află şi noul ministru ucrainean al apărării, Rustem Umerov.
El a adăugat că aceste sisteme „vor continua să protejeze infrastructura critică a Ucrainei, inclusiv pe cea vizând exportul de cereale şi aprovizionarea cu energie”.
Sursa: adevarul.ro