Rusia a bombardat în luna mai patru spitale siriene într-un interval de 12 ore (New York Times)
Avioane militare ruse au bombardat pe 5 mai, într-un interval de 12 ore, patru spitale în zone controlate de rebeli din Siria, potrivit ediţiei de duminică a cotidianului New York Times, relatează AFP.
Aceste atacuri, pe care ziarul american le-a atribuit Moscovei susţinând că se bazează pe înregistrări radio ruseşti, date culese de observatori ai traficului aerian şi relatări ale unor martori, fac parte dintr-o campanie mai amplă de bombardare a spitalelor dusă de regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad, notează New York Times.
Potrivit anchetei ziarului, una dintre localităţile vizate de aceste raiduri ruseşti este Spitalul chirurgical Nabad al-Hayat din provincia Idleb (sud). Atacat de trei ori din 2013, acest centru medical a fost mutat într-un complex subteran. El a fost evacuat cu trei zile înainte de atac ca urmare a unor informaţii privind un bombardament iminent.
Totuşi, potrivit New York Times, un controlor de la sol a comunicat coordonatele spitalului pilotului, care a confirmat după câteva minute că a reperat ţinta. Controlorul a dat apoi undă verde pentru atac şi, în acelaşi timp, un observator însărcinat cu avertizarea populaţiei civile în caz de raid a reperat o aeronavă rusă care survola zona. Jurnaliştii au filmat apoi trei bombe care explodau pe spital, notează sursa citată.
În următoarele 12 ore, alte trei instituţii din zonă - spitalele Kafr Nabl şi Kafr Zita şi spitalul de pediatrie Al Amal - au fost bombardate într-un scenariu similar, a adăugat ziarul citat.
Cele patru spitale comunicaseră coordonatele lor Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru a fi incluse pe o listă cu obiective care să fie ocolite de atacuri aeriene, precizează New York Times.
Bombardarea intenţionată a spitalelor este considerată crimă de război de dreptul internaţional. Rusia şi Siria au dezminţit mereu că au vizat instalaţii civile, dând asigurări că nu intenţionează să atace decât grupări ''teroriste''. AGERPRES