Rusia a ajuns într-un impas pe frontul din Ucraina. „Situaţia este blocată... Nu se mişcă”, spune șeful serviciilor secrete ucrainene

Rusia a ajuns într-un impas pe frontul din Ucraina. „Situaţia este blocată... Nu se mişcă”, spune șeful serviciilor secrete ucrainene

Analiştii de la Institutul American pentru Studiul Războiului (ISW) susțin că Rusia a ajuns într-un impas la Bahmut, cu „mai mulţi indicatori care susţin evaluarea că forţele ruse din jurul Bahmutului au ajuns în punctul culminant".

FOTO Profimedia

FOTO Profimedia

Miercuri, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că „doar câţiva” civili au rămas în oraşul aflat în prima linie, aflat în provincia estică Doneţk. Într-o postare pe Telegram, liderul Ucrainei a spus despre oraş că „nu există loc care să nu fie acoperit cu sânge”.

"Doctrina militară americană defineşte punctul culminant drept „punctul în care o forţă nu mai are capacitatea de a-şi continua operaţiunile, ofensivă sau de apărare” şi „când o forţă nu poate continua atacul trebuie să adopte o poziţie defensivă sau să execute o pauză operaţională".

Dacă forţele ruse din Bahmut au ajuns într-adevăr la capătul capacităţilor lor, ele ar putea, totuşi, să continue să atace agresiv. Forţele ruse pot continua să efectueze atacuri ineficiente la Bahmut, deşi este foarte puţin probabil ca aceste atacuri să facă câştiguri semnificative din punct de vedere operaţional.

Și șeful serviciilor secrete din Ucraina, Kirilo Budanov, a făcut o afirmaţie similară cu cea a Institutului American pentru Studiul Războiului despre Bahmut, potrivit căreia "forţele ruse sunt în impas", dar a extins afirmaţia la întreaga ţară.

Budanov spune că lupta în Ucraina este într-un impas, deoarece nici Ucraina, nici Rusia nu sunt capabile să facă progrese semnificative.

„Situaţia este blocată... Nu se mişcă”, a spus Budanov într-un interviu.

El a spus că Rusia se află într-o fundătură, dar că Ucraina „nu poate să o învingă în toate direcţiile în mod cuprinzător” în timp ce aşteaptă arme.

Forțele ucrainene, la porțile industriale ale Donbasului

Forțele armate ale Ucrainei s-au apropiat de Kremmina din regiunea Lugansk, informează The New York Times care numește această așezare poarta de acces către orașele industriale din Donbas, iar eliberarea acestei localități va permite soldaților ucraineni să controleze drumurile principale către Severodonețk și Lisiciansk.

„Kreminna este poarta de acces către două orașe mult mai mari din apropiere, Severodonețk și Lisiciansk, importante centre industriale ale Donbasului”, scrie NYT.

Forțele ucrainene par să se fi apropiat de recucerirea orașului Kreminna, o așezare cheie controlată de ruși din provincia Luhansk, în timp ce luptele grele au continuat în estul și sudul țării.

Guvernatorul regional din Luhansk, Serhii Haidai, a declarat că luptătorii din partea orașului controlat de comandamentul rus au fost forțați să se retragă la Rubijne, un oraș situat la câțiva kilometri spre sud-est, ca urmare a presiunii militare ucrainene.

„Rușii înțeleg că, dacă pierd Kreminna, întreaga lor linie de apărare va cădea. Trupele rusești de ocupație au reușit să construiască o apărare foarte puternică într-o lună, chiar puțin mai mult. Ele aduc acolo o cantitate uriașă de rezerve și echipamente. Își reînnoiesc constant forțele”, a anunțat Haidai, conform The Guardian.

Recucerirea orașului Kreminna și a orașului vecin Svatove ar putea deschide calea pentru ca Ucraina să lanseze ofensiva asupra orașelor Sievierodonețk și Lisiceansk, două orașe pe care Ucraina le-a pierdut în vară.

Între timp, rușii încearcă să apere Kreminna, deoarece este unul dintre câștigurile lor cele mai greu câștigate în acest război. Așa că ocupanții și-au întărit pozițiile acolo.

Civilii fug din Herson, pe măsură ce atacurile rusești se intensifică

Sute de oameni din Herson pleacă pe cont propriu din cauza intensificării atacurilor rusești, conform unui reportaj BBC. O coadă de mașini, plină de civili îngroziți, se formează la punctul de control care duce la ieșirea din oraș.

„Nu mai putem suporta. Bombardamentele sunt atât de intense. Am stat tot acest timp și am crezut că va trece și că vom fi norocoși. Dar o lovitură a lovit casa de lângă a noastră, iar casa tatălui meu a fost, de asemenea, bombardată”, a spus Irina Antonenko.

Președintele Volodimir Zelenski a spus în obișnuitul său discurs de seară din 27 decembrie că situația din Donbas este „dificilă și dureroasă”. Zelenski a mai afirmat că săptămâna în curs va fi „importantă pentru Ucraina din punct de vedere politic” și că a fost discutat un plan de acțiune pentru armata ucraineană pentru anul viitor și în ceea ce privește situația din orașele Kreminna și Bahmut. Anunțul lui Zelenski a fost făcut în timp ce un expert militar britanic a declarat pentru BBC că forțele ucrainene sunt foarte aproape de o breșă importantă în jurul Kreminnei și Svatove din Luhansk. O astfel de pătrundere ar putea împinge rușii înapoi cu aproximativ 65 de kilometri, „aproape de locul unde a început efectiv invazia lor în februarie”, spune Michael Clarke, expertul britanic.

Armata rusă pretinde că a provocat pierderi semnificative soldaților ucraineni în timpul luptelor de artilerie pe pozițiile de pe linia frontului care se întinde de la Herson la Harkov. Ministerul rus al Apărării, citat de agenția TASS, spune că armata rusă a ucis aproximativ 60 de soldați ucraineni în luptele din jurul orașului Donețk, în estul Ucrainei. În regiunea Luhansk, aproximativ 30 de soldați ucraineni au fost uciși într-un atac de artilerie, susține ministerul rus al Apărării.

Deocamdată, informațiile referitoare la acțiunile de luptă nu au putut fi confirmate din surse independente.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri