Rusia - Zborurile spre ISS vor dura mai puţin decât cele cu avionul de la Moscova la Bruxelles

Rusia - Zborurile spre ISS vor dura mai puţin decât cele cu avionul de la Moscova la Bruxelles

Rusia intenţionează să transporte cosmonauţi şi turişti pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) în cadrul unor zboruri ce vor avea durate mai mici decât cele ale unor curse regulate cu avionul între Moscova şi Bruxelles, informează DPA luni.

Această performanţă va fi testată în luna martie cu ajutorul unei capsule de tip cargo, ce va fi lansată spre laboratorul orbital, a anunţat duminică directorul agenţiei spaţiale ruse (Roscosmos), Dmitri Rogozin.

Durata acelui zbor ar trebui să fie de aproximativ trei ore, a precizat Dmitri Rogozin într-un mesaj publicat pe Twitter.


"Peste un an şi jumătate, vom trimite cosmonauţi şi turişti spaţiali (pe ISS, n.r.) mai repede decât durează cursele cu avionul dintre Moscova şi Bruxelles", a spus Dmitri Rogozin.

Un zbor cu avionul - pe o cursă de linie - între Moscova şi Bruxelles acoperă o distanţă de aproximativ 2.500 de kilometri şi are o durată de patru ore.

Agenţia spaţială americană (NASA) se bazează pe Rusia pentru a-şi trimite astronauţii la bordul ISS, după încheierea programului navetelor spaţiale americane în anul 2011.

ISS orbitează Terra la o altitudine de aproximativ 400 de kilometri. La bordul său, oamenii de ştiinţă fac numeroase cercetări şi experimente, care, altfel, ar fi imposibil de realizat la sol.

Staţia Spaţială Internaţională a reprezentat, în mare parte, o colaborare reuşită între echipajele de astronauţi americani şi ruşi, pe durata celor 15 ani ai săi de funcţionare continuă.AGERPRES


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA