Rumoare în Turcia/Un şef mafiot turc face dezvăluiri stânjenitoare pentru ginerele lui Erdogan şi ministrul de Interne
Sedat Peker, un şef mafiot turc, şi-a făcut un obicei din a vorbi săptămânal pe YouTube despre legăturile sale obscure cu înalţi oficiali de stat. Aceste dezvăluiri, foarte urmărite de opinia publică, provoacă dureri de cap în rândul AKP, partidul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.
Apariţiile săptămânale pe YouTube ale lui Sedat Peker dezlănţuie pasiuni în Turcia, relatează corespondentul „Le Monde” la Istanbul.
În timp ce ţara se află în carantină, gangsterul originar din Sakarya, încarcerat până acum de mai multe ori pentru escrocherii, crime şi infracţiuni în grup organizat, sparge monotonia expunând părţile întunecate ale relaţiilor sale cu demnitari de rang înalt ai statului turc, pe care îi descrie drept „afiliaţi lumii interlope”. „Nu am încheiat aici, vom mai vorbi despre asta”, promite el la fiecare episod.
Mereu se afişează cu câte o carte alături, pesemne că vrea să sugere ce anume îl preocupă. Cartea aleasă pentru apariţia de joia trecută, a patra la număr, a fost „Moartea Nebunilor”, de Mario Puzo. În ediţia anterioară, plasase într-un loc vizibil memoriile lui Leo Troţki, ca şi cum s-ar imagina drept viitorul lider al opoziţiei din exil, persecutat de un Stalin turc al cărui nume nu îl menţionează explicit.
Ginerele preşedintelui
Trei oficiali de rang înalt sunt vizaţi de dezvăluirile sale, şi anume Süleyman Soylu, actualul ministru de Interne al Turciei, Berat Albayrak, ginerele lui Erdogan, ministru de Finanţe între 2018 şi 2020, şi fostul ministru de Interne Mehmet Ağar.
În timp ce povesteşte, Peker revine mereu, nu fără nostalgie, cu detalii despre respectul pe care i-l acorda cândva Soylu, care i-a pus la dispoziţie chiar şi poliţişti în calitate de gărzi de corp şi l-a avertizat în legătură cu deschiderea unei anchete pe numele său, sfătuindu-l să se retragă pentru o perioadă. Sedat Peker nu i-a urmat sfatul. Totuşi, în 2019, s-a mutat în Muntenegru, oficial pentru a urma un curs universitar. Dar este vorbăreţ, repetând oricui doreşte să-l audă că a fugit din ţară din cauza duşmăniei personale pe care o are cu ginerele preşedintelui.
În ianuarie 2021, Peker a fost arestat în Macedonia de Nord şi expulzat în Kosovo. Apoi a dispărut, urmele pierzându-i-se între Balcani şi Dubai, Emiratele Arabe Unite, care ar fi ultima sa destinaţie cunoscută. Aflat departe de Turcia, mafiotul îşi reglează acum conturile cu foştii săi protectori.
De la favorit la renegat
Sedat Peker expune legături între mafie şi statul turc care aduc aminte de deceniul 1990-2000. Este Turcia în care şi-a făcut apariţia în faţa opiniei publice, şi nu în mod onorabil, ci cu asocieri în cazuri de crime, răpiri, extorcări şi infracţiuni în grup organizat, scrie duvarenglish.com.
Acuzat de uciderea, în 1997, a traficantului de droguri Abdullah Topçu, Peker a fost achitat. În schimb, doi dintre oamenii săi au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă în acest caz.
Dar, pe măsură ce dezvăluirile despre crimele sale au început să se îmulţească, Peker a fugit în România. A fost readus în Turcia în 1998 în legătură cu diverse investigaţii. A executat peste opt luni de închisoare şi a fost achitat de mai multe infracţiuni în mai 1999. Dar a fost arestat din nou, în martie 2015, pentru „formarea şi conducerea unui grup infracţional”, „răpire” şi „falsificări de documente”.
Odată eliberat, Peker a fost tratat ca un om de afaceri respectabil. A răspuns pozând într-un susţinător al lui Erdogan. Cei doi au dat mâna şi au discutat la o nuntă.
După acest episod, Peker a organizat mitinguri electorale în sprijinul lui Erdogan şi i-a ameninţat pe toţi cei care contestau politica liderului turc, inclusiv un grup de academicieni care au semnat o petiţie de pace în problema kurdă.
„Vă vom vărsa sângele şi ne vom spăla cu el”, a declarat Peker la un miting în 2016, acuzându-i pe academicieni că susţin Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK). Dat în judecată, a fost declarat nevinovat, întrucât a vorbit, potrivit instanţei, în sfera libertăţii de exprimare.
În timp ce primea premii din partea unor instituţii ale statului, îşi redirecţiona atacurile către reţeaua lui Fethullah Gulen, omul pe care Erdogan îl acuză de orchestrarea unui puci împotriva sa în vara anului 2016. După puci, Peker i-a ameninţat pe gulenişti că vor fi spânzuraţi în închisori de către oamenii săi. Nu a fost condamnat nici în acest caz.
Într-un alt caz, Peker l-a ameninţat pe jurnalistul Fatih Altaylı: „Faptul că nu v-am ucis este o dovadă că nu sunt un lider al crimei organizate”. A fost achitat din nou.
Duşmanul
La începutul lui 2019, cu doar câteva luni înainte de a fugi din Turcia, Peker le-a cerut oamenilor săi să pună mâna pe arme şi să se „pregătească”. În scurt timp, a devenit ţinta unor dezvăluiri deranjante pentru el. Brusc, nu mai era un favorit al regimului. Situaţia s-a schimbat imediat după eliberarea din închisoare, în aprilie 2019, a unui alt şef mafiot, Alaattin Çakıcı, un rival de-al său. Se spune că Çakıcı a fost eliberat din dorinţa liderului Partidului Mişcarea Naţionalistă (MHP) Devlet Bahçeli, omul de care depinde scaunul lui Erdogan.
Prin urmare, Peker a fugit din ţară şi acum caută să se răzbune pe cei care l-au înlocuit cu Çakıcı. Cei doi s-au ameninţat în diverse rânduri. De regulă, Peker distribuie înregistrări video, iar Çakıcı răspunde cu scrisori.
Crima imputată unui deputat
Potrivit lui Peker, cel care a cerut distrugerea sa este Berat Albayrak. Ginerele lui Erdogan s-ar fi pronunţat în acest sens pe când era ministru de Finanţe.
El îl acuză pe Mehmet Ağar, unul dintre cele mai sumbre personaje din politica turcă, şi „Grupul Pelicanilor” de o anchetă dechisă în cazul său. „Grupul Pelicanilor” este o organizaţie care funcţionează ca un stat în stat şi ar fi condusă de fratele ginerului lui Erdogan, Serhat Albayrak, menţionează duvarenglish.com.
Peker afirmă că Ağar preia afaceri şi bunuri ale unor apropiaţi ai lui Gulen aflaţi după gratii sau ameninţaţi cu închisoarea. El dă ca exemplu portul Yalıkavak, care ar fi fost preluat de Ağar de la omul de afaceri azer Mübariz Mansimov Gurbanoğlu.
Mai mult, Peker susţine că omul vinovat de uciderea studentei kazahe Yeldana Kaharman este nimeni altul decât deputatul AKP Tolga Ağar. La 27 martie 2019, Yeldana Kaharman ar fi mărturisit poliţiştilor că a fost abuzată sexual de către deputat. A doua zi, studenta a fost găsită moartă.
În ultima sa apariţie video, Peker l-a numit pe Suleyman Soylu drept „un gunoi mafiot”. Ministrul a negat informaţiile că i-a pus la dispoziţie poliţişti pe post de bodyguarzi şi că l-ar informat în legătură cu o anchetă. Însă un deputat din opoziţie îl contrazice pe Soylu cu un document care pare să-i dea dreptate lui Peker. SURSA: Adevărul