Ruinele unei biserici bizantine cu o vechime de 1.500 de ani au fost descoperite în nord-estul Turciei

Ruinele unei biserici bizantine cu o vechime de 1.500 de ani au fost descoperite în nord-estul Turciei

Ruinele unei biserici bizantine cu o vechime de 1.500 de ani au fost descoperite în timpul săpăturilor efectuate în provincia Edirne din nord-vestul Turciei, informează agenţia de presă APP.

Descoperirea a fost făcută de echipă de arheologi condusă de profesorul Engin Beksac de la Departamentul de Istoria Artei al Universităţii Trakya, care efectua săpături la situl Sinanköy.

Potrivit acestuia, dovezile arată că biserica a fost construită în jurul anului 500 d. Hr. şi aparţine perioadei bizantine timpurii.

Beksac a precizat că echipa sa a descoperit fundaţia bisericii, aflată într-o stare bună de conservare.

"Dovezile iniţiale ne arată că este vorba de una dintre cele mai vechi biserici din Tracia Răsăriteană", a indicat Beksac.

Tracia Răsăriteană este o regiune din nord vestul Turciei, care cuprinde provinciile Edirne, Tekirdag şi Kirklareli.AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!