Rugby-ul, un sport pe cale de dispariție în România: Fostul căpitan al „Stejarilor“ a explicat unde vom ajunge

Rugby-ul, un sport pe cale de dispariție în România: Fostul căpitan al „Stejarilor“ a explicat unde vom ajunge

În România, pentru orice eșec există explicații. Doar soluțiile lipsesc cu desăvârșire. Federațiile de fotbal și rugby sunt cele mai bune exemple în acest sens. Coduse de niște oameni care vorbesc foarte frumos, dar care adună înfrângerile.

Jucătorii români, demni de compasiune la Mondialul de rugby

Jucătorii români, demni de compasiune la Mondialul de rugby

Adevărul a arătat, într-un amplu material de analiză, cum forul condus de Răzvan Burleanu are un procentaj șocant: 79,2% din calificări ratate cu prima reprezentativă, U21, U19 și U17. Și, totuși, dacă ai discuta cu șeful Federației Române de Fotbal, el ar fi în stare să vorbească despre viziune, misiune și un viitor glorios care ne așteaptă.

La rugby, avem, de asemenea, un om care vorbește bine. Și se apără cu cifre. Ieri, Alin Petrache a venit în fața ziariștilor și a explicat de ce am fost striviți la Mondialul de rugby: „Ne-am măsurat forțele cu cele mai mari echipe din lume. Cu bugete colosale. Dacă discutăm de Africa de Sud, discutăm de 132 de milioane de euro. Dacă discutăm despre Scoția, discutăm de peste 80 de milioane de euro. Dacă discutăm despre Irlanda, vorbim de 113-114 milioane de euro. Astea sunt bugetele cu care noi ne-am confruntat! Putem discuta și despre Tonga, au undeva peste 6,8 milioane de euro. Putem cere banii de care avem nevoie, dar nu știu dacă în acest moment națiunea ne poate oferi acești bani. Vă pot spune bugetul pe care l-am avut, care a fost de 6,2 milioane de lei. Asta înseamnă 1,2 milioane de euro“.

„Trebuie făcută o curățenie“

Alin Petrache a insistat că nu ia în calcul varianta demisiei, după Mondialul francez. E clar însă că, de acum încolo, va fi un președinte tot mai contestat. Dovadă și faptul că, prezent la Digi Sport, Mihai Macovei, un jucător cu peste 100 de selecții la națională, a arătat că structura rugby-ului nostru are mari defecte. Și nu doar din cauza bugetului inadecvat.

Nu sunt optimist pentru viitorul naționalei României pentru că ma uit în spate și nu văd nimic. N-avem nicio structură și n-avem echipă. Dacă n-avem o structură în spate de unde să vină an de an jucători? Normal că ajungem să avem vreo zece jucători naturalizați. Din ce am înțeles, și la anul o să mai naturalizeze... O să ajungem o echipă națională fără identitate și cu 15 jucători din alte țări care o să înceapă meciul pentru România. Din păcate, unii din federație, care n-au făcut nimic pentru rugby-ul românesc, au ajuns să decidă ce se poate face în rugby... Trebuie făcută o curățenie, sunt aceiași oameni la federație, iar după părerea mea, nu mergem în direcția bună“, a spus Macovei care evoluează în liga a patra franceză, la Bassin d'Arcachon.

Întrebat despre partidele „Stejarilor“ la Cupa Mondială, Macovei a insistat că, cel puțin în confruntările cu Irlanda (8-82), Africa de Sud (0-76) și Scoția (0-84), primele trei pentru România în Franța, ne-a lipsit și determinarea. Asta în condițiile în care era clar că există o diferență uriașă de clasă între noi și aceste echipe.

Din păcate, am rămas puțin dezamăgit de jocul nostru și de atitudinea noastră în primele trei meciuri. Asta ne-a lipsit în primele trei partide, mândria de a purta tricoul naționalei, de a juca pentru țara ta... În al patrulea meci, cu Tonga (scor 24-45), jucătorii s-au trezit și și-au dat seama că sunt la un Campionat Mondial“, a adăugat Macovei.

Urmează Rugby Europe Championship

Eliminată de la Mondiale, România va reveni la o competiție internațională cu ocazia Rugby Europe Championship 2024. „Stejarii“ vor debuta contra Poloniei, în deplasare, pe 4 februarie. Competiţia se desfăşoară după formatul de anul acesta, cu două grupe, alcătuite de Georgia, Spania, Olanda, Germania (A), respectiv România, Portugalia, Belgia, Polonia (B). Primele două clasate vor juca semifinale încrucişate, iar apoi finale şi jocuri de clasament.

Mondialul de rugby, grupa B, clasamentul final

1. Irlanda 4 4 0 0 190-46 19p

2. Africa de Sud 4 3 0 1 151-34 15p

3. Scoția 4 2 0 2 146-71 10p

4. Tonga 4 1 0 3 96-177 5p

5. România 4 0 0 4 32-287 0p

*Primele două clasate au mers în sferturi și au obținut și calificarea la Mondialul din 2027. Locul 3 a obținut doar calificarea la Mondialul din 2027. Locurile 4 și 5 au fost eliminate.

Sferturile Mondialului

*Țara Galilor – Argentina (sâmbătă, ora 18.00)

*Irlanda – Noua Zeelandă (sâmbătă, ora 22.00)

*Anglia – Fiji (duminică, ora 18.00)

*Franța – Africa de Sud (duminică, ora 22.00)

Digi Sport și Orange Sport transmit competiția.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…