Rugby: Jerry Collins, fostul căpitan al All Blacks, mort într-un accident rutier în Franța
Jerry Collins (34 ani), fostul căpitan al reprezentativei de rugby a Noii Zeelande, și-a pierdut viața, împreună cu soția sa, într-un accident rutier produs vineri dimineața pe o șosea din sudul Franței.
Fetiția cuplului, în vârstă de numai 2 luni, a supraviețuit accidentului, însă starea sa este foarte gravă, au anunțat autoritățile locale, citate de AFP.
Dintr-un motiv încă nestabilit, mașina lui Collins s-a oprit pe marginea unei autostrăzi în apropiere de Beziers, moment în care a fost lovită de un autobuz, al cărui șofer s-a ales cu răni ușoare, în timp ce unul dintre cei 21 de pasageri portughezi a suferit un șoc.
Jerry Collins (1,91 m, 108 kg) se afla sub contract cu Narbonne (sud), club din a doua divizie franceză (Pro D2), care îl angajase în luna ianuarie. El disputat 48 de meciuri în tricoul naționalei țării sale, purtând de trei ori banderola de căpitan al All Blacks, pentru care a înscris 25 de eseuri.
Renumit pentru placajele sale distrugătoare, Collins și-a anunțat retragerea internațională în mai 2008, la mai puțin de un an după eliminarea surprinzătoare a Noii Zeelande, de către Franța, în sferturile de finală ale Cupei Mondiale ediția 2007, organizată în Hexagon.
Înainte de a se angaja la Narbonne, Jerry Collins și-a luat un an de pauză, după ce a jucat timp de două sezoane pentru clubul japonez Yamada Jubilo (2011-2013). El a mai evoluat în cursul carierei sale la echipele Wellington Hurricanes (1999-2007), Toulon (2008-20090 și Ospreys (2009-2011). AGERPRES