Rugby - CM 2015: Echipa României pentru meciul cu Canada din 6 octombrie

Rugby - CM 2015: Echipa României pentru meciul cu Canada din 6 octombrie

Antrenorul echipei de rugby a României, galezul Lynn Howells, a anunțat primul ''XV'' pentru meciul cu Canada, programat marți 6 octombrie pe stadionul din Leicester, în grupa D a Cupei Mondiale 2015, în care figurează 2 modificări față de garnitura din meciul cu Franța.

Echipa României a pierdut primele sale 2 meciuri de până acum, cele cu Franța (11-38) și Irlanda (10-44). Meciul România — Canada va avea loc marți de la ora 18,45 și va fi transmis în direct de Digi Sport 1.

Căpitanul ''Stejarilor'', Mihai Macovei, a opinat că în duelul cu Canada va câștiga echipa care va fi mai exactă și va comite erori mai puține: ''Canada practica un joc rapid pe treisferturi și noi trebuie să avem o apărare bună, să nu le lăsăm spații. Cred că echipa care va greși cel mai puțin, va câștiga. Punctul nostru forte este unitatea grupului. După ce am văzut video cu ei, nu sunt foarte mari diferențe față de meciurile test, dar un meci de Cupa Mondială nu se compară cu un meci test. Sunt imprevizibili și noi trebuie sa fim foarte atenți. Nu sunt relevante victoriile noastre din meciurile test, în 2013 i-am bătut la limită, în ultimul minut, iar în 2014 a fost o victorie mai categorică. Sper să avem suportul tribunelor marți, am fost impresionat pe Wembley să văd atât de mulți irlandezi, sper ca publicul să fie alături de noi".

Primul XV aliniat de Lynn Howells este asemănător cu cel din meciul cu Franța, în care apar 2 modificări: Michael Wiringi pe postul de uvertură și Ionuț Botezatu pe postul de aripă.

România:
1.Mihăiță Lazăr , 2. Otar Turashvili, 3. Paulică Ion, 4. Valentin Popârlan, 5. Johannes Van Heerden, 6. Valentin Ursache, 7. Viorel Lucaci, 8. Mihai Macovei (căpitan), 9. Florin Surugiu, 10. Michael Wiringi, 11. Ionuț Botezatu, 12. Florin Vlaicu, 13. Paula Kinikinilau, 14. Mădălin Lemnaru, 15. Cătălin Fercu.

Rezerve: 16. Andrei Radoi, 17. Andrei Ursache, 18. Alexandru Țăruș, 19. Daniel Carpo, 20. Stelian Burcea, 21. Valentin Calafeteanu, 22. Adrian
Apostol, 23. Csaba Gal. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”