Rude ale premierului canadian plătite de un ONG caritabil se află în centrul unei anchete

Rude ale premierului canadian plătite de un ONG caritabil se află în centrul unei anchete

Membri ai familiei premierului canadian au fost plătiţi de o asociaţie caritabilă aflată în centrul unei anchete pentru conflict de interese care îl vizează pe Justin Trudeau, a dezvăluit joi postul CBC, informează vineri AFP.

Margaret Trudeau, mama premierului, a primit 250.000 de dolari (160.000 de euro) pentru discursuri susţinute în cadrul a 28 de evenimente organizate de WE Charity, în perioada 2016-2020, potrivit postului public. La rândul său, fratele lui Trudeau, Alexandre, a primit în jur de 32.000 de dolari pentru participarea la opt evenimente.

Un purtător de cuvânt al organizaţiei caritabile WE Charity a declarat anterior la CBC că Margaret Trudeau nu a primit bani pentru aceste discursuri.

Un contract de gestiune a unui important program guvernamental acordat fără licitaţie WE Charity a fost anulat vineri după un val de proteste al opoziţiei la Ottawa.

Comisarul pentru conflicte de interese şi etică, o oficialitate independentă în cadrul parlamentului, a decis în aceeaşi zi să declanşeze o anchetă acordarea acestui contract pentru gestionarea unui program de burse pentru studenţi, în valoare de 900 de milioane de dolari canadieni (587 de milioane de euro).

"Apropiaţii premierului s-au implicat în diverse organizaţii şi susţin mai multe cauze personale din proprie iniţiativă", a subliniat joi, într-un comunicat, biroul de presă al lui Trudeau. "Ceea ce este contează aici este faptul că e vorba de o organizaţie de caritate care susţine studenţi", precizează comunicatul.

Biroul premierului a anunţat miercuri pentru cotidianul Globe and Mail că Trudeau şi soţia sa Sophie Gregoire nu au primit niciodată bani pentru prezenţa lor la evenimente ale ONG-ului.

Opoziţia conservatoare a lansat critici dure la adresa lui Justin Trudeau după aceste dezvăluiri "scandaloase", acuzându-l că "a acordat un contract de aproape un miliard de dolari unei organizaţii de binefacere care nu doar că este strâns legată de Partidul Liberal, dar care i-a şi dat familiei lui aproape 300.000 de dolari".

Comisarul pentru etică a publicat până acum două rapoarte în care se conchide că premierul a încălcat legea asupra conflictelor de interese: în 2017, pentru că a acceptat o vacanţă pe insula privată a lui Aga Khan, şi anul trecut, pentru că a încercat să influenţeze o procedură judiciară în dosarul SNC-Lavalin. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…