Roverul Perseverance, construit de NASA, va fi lansat spre planeta Marte pe 17 iulie
Roverul Perseverance, construit de NASA, va fi lansat spre planeta Marte în data de 17 iulie, au anunţat miercuri reprezentanţii Agenţiei spaţiale americane, informează DPA.
Acest vehicul spaţial, cu o greutate de 1.000 de kilograme, va fi lansat la bordul unei rachete din gama Atlas V de la baza Cape Canaveral din Florida, precizează un comunicat publicat pe site-ul NASA.
Noul rover american, care are mărimea unui mic automobil, este programat să coboare pe "Planeta Roşie" şi să se plaseze pe scoarţa acesteia în luna februarie a anului 2021.
Perseverance a fost construit pentru a căuta dovezi ale vieţii microbiene din trecutul planetei Marte şi pentru a studia clima şi geologia "Planetei Roşii", colectând şi depozitând mostre de roci şi de sol marţian. AGERPRES