Am început un turneu european de două săptămâni într-un moment în care poți deveni fie foarte pesimist, fie optimist-constructiv cu privire la perspectivele Europei.

Mai întâi, știrile rele: Parisul e posomorât, dacă nu de-a dreptul deprimat, după atacurile teroriste înfricoșătoare de luna trecută. Creșterea economică a Franței rămâne anemică, șomerii și mulți musulmani sunt nemulțumiți, iar Frontul Național de extremă dreapta al lui Marine Le Pen are șanse să obțină un scor bun în alegerile regio­nale ce urmează. În Bruxelles, care a fost semipărăsit și blocat din cauza riscului unor atacuri teroriste, instituțiile Uniunii Europene nu au conceput încă o strategie unificată pentru a administra influxul de migranți și refugiați, cu atât mai puțin a rezolva instabilitatea și violența din vecinătatea imediată a UE.

Dincolo de eurozonă, în Londra, există o îngrijorare cu privire la efectele financiare negative care se propagă dinspre uniunea monetară. Iar criza migranților și recentele atacuri teroriste înseamnă că un referendum cu privire la rămânerea în UE – cu probabilitate de a avea loc anul viitor – ar putea face ca Marea Britanie să se retragă. Acest fapt ar fi urmat, probabil, de ruperea Regatului Unit însuși, deoarece „Brexit” i-ar încuraja pe scoțieni să declare independența.

În Berlin, între timp, guvernarea cancelarului german Angela Merkel se află sub o presiune tot mai mare. Decizia ei de a menține Grecia în eurozonă, opțiunea sa curajoasă, dar nepopulară de a accepta un milion de refugiați, scandalul Volkswagen și creșterea economică pe sfârșite (determinată de încetinirea Chinei și a piețelor emergente) au expus-o criticilor venite chiar și din partea propriului partid.

Frankfurt este un oraș divizat: Bundesbank se opune unei relaxări cantitative și politicii dobânzilor negative, în timp ce Banca Centrală Europeană este pregătită pentru mai mult. Dar deponenții germani cumpătați -  gospodării, bănci și companii de asigurări – sunt furioși cu privire la politicile BCE prin care ei sunt taxați (ca și alții din nucleul eurozonei) pentru a subvenționa periferia eurozonei, care se presupune că e formată din cheltuitori nechibzuiți și debitori.

În acest mediu, uniunea economică, bancară, fiscală și politică comple­tă de care are nevoie, în cele din urmă, o uniune monetară stabilă nu mai este viabilă: nucleul eurozonei se opune unei și mai mari împărțiri a riscului, solidarității și unei rapide integrări. Iar partidele populiste din dreapta și stânga – anti-UE, anti-euro, anti-migranți, anti-comerț și anti-piață – devin tot mai puternice prin toată Europa.

Dar, dintre toate problemele cu care se confruntă continentul, criza migrației este cea care ar putea avea consecințe existențiale. În Orientul Mijlociu, Africa de Nord și în regiunile care se întind din Sahel până în Cornul Africii, există circa 20 de milioane de refugiați. Războaiele civile, violența răspândită peste tot și statele eșuate au devenit o normă. Dacă Europa are probleme să absoarbă un milion de refugiați, cum se va descurca, la o adică, cu 20 de milioane? Dacă Europa nu își va putea apăra granițele externe, acordul Schengen se va prăbuși și granițele interne vor reveni, încheindu-se astfel libertatea de mișcare – un principiu-cheie al integrării europene – în mare parte din UE. Dar soluția propusă de unii – închiderea porților pentru refugiați – nu ar face decât să înrăutățească problema, prin destabilizarea unor țări precum Turcia, Liban și Iordania, care au absorbit deja milioane de persoane. Iar acordarea unor plăți către Turcia și alte țări ca să-i păstreze pe refugiați ar fi atât costisitoare, cât și nesustenabilă.

Problemele din Orientul Mijlociu lărgit (inclusiv Afganistan și Pakistan) și Africa nu pot fi rezolvate doar prin mijloace militare și diplomatice. Factorii economici care alimentează aceste conflicte (ca și altele) se vor înrăutăți: schimbarea climatică globală accelerează deșertificarea și epuizează resursele de apă, cu efecte dezastruoase în agricultură și alte activități economice care apoi duc la declanșarea de violențe. Nimic altceva decât un plan de genul Marshall de cheltuire a unor resuse financiare, mai ales pentru a reconstrui Orientul Mijlociu, nu va asigura stabilitatea pe termen lung. Va fi Europa capabilă și dispusă să-și plătească această cotă?

Dacă nu sunt găsite soluții economice, în cele din urmă conflictele din aceste regiuni se vor destabiliza, pe măsură ce milioane de oameni tot mai disperați  se vor radicaliza  și vor da vina pe Occident pentru nefericirea lor. Chiar și cu un zid puțin probabil în jurul Europei, mulți ar găsi o cale pentru a intra, iar unii ar teroriza continentul decenii la rând. Tocmai de aceea, unii comentatori, care inflamează tensiunile, vorbesc despre barbarii de la porți și compară situația Europei cu cea  de la începutul sfârșitului Imperiului Roman.

Dar Europa nu este condamnată să se prăbușească. Crizele cu care se confruntă acum ar putea determina o mai puternică solidaritate, o mai amplă împărțire a riscului și o integrare instituțională mai avansată. Germania ar putea primi mai mulți refugiați (deși nu tocmai la o rată de un milion pe an). Franța și Germania ar putea oferi și plăti intervenții militare împotriva Statului Islamic. Toată Europa și restul lumii – SUA, țările bogate din Golf – ar putea oferi uriașe cantități de bani pentru susținerea refugiaților și, implicit, fonduri pentru reconstruirea statelor falimentare, care să ofere oportunități economice pentru sute de milioane de musulmani și africani.

Aceste acțiuni ar fi costisitoare fiscal pentru Europa și pentru lume – iar actualele ținte fiscale ar trebui să fie modificate corespunzător în eurozonă și global. Dar alternativa este un  haos mondial, dacă nu chiar, așa cum a avertizat Papa Francisc, începerea celui de-al treilea război mondial.

Dar există o luminiță la capătul tunelului pentru eurozonă. O revenire ciclică este în curs de desfășurare, susținută de relaxări monetare pentru anii care urmează și de reguli fiscale tot mai flexibile. O mai amplă împărțire a riscului  va începe în sectorul bancar și, în cele din urmă, propuneri tot mai ambițioase pentru o uniune fiscală vor fi adoptate. Reforme structurale -  oricât de lente – vor continua și vor determina o accelerare graduală a creșterii potențiale și reale.

Modelul european a fost acela conform căruia crizele duc – oricât de încet – la o mai bună integrare și împărțire a riscului. Astăzi, cu riscuri privind supraviețuirea atât a eurozonei (pornind de la Grecia), cât și a UE însăși (pornind de la Brexit), va fi nevoie ca lideri europeni luminați să susțină tendința către o unificare mai profundă. Într-o lume a vechilor puteri și a celor în creștere (SUA, China și India) și a unor puteri revizioniste (precum Rusia sau Iran), o Europă divizată reprezintă un pitic geopolitic.

Din fericire, lideri luminați de la Berlin - și există mai mulți dintre aceștia, în ciuda percepției contrare - știu că viitorul Germaniei depinde de o Europă mai puternică și mai integrată. Ei, împreună cu lideri europeni înțelepți de oriunde, înțeleg că acest fapt va necesita forme corespunzătoare de solidaritate, inclusiv o politică externă unificată care să poată aborda problemele din vecinătatea Europei.

Dar solidaritatea începe de acasă. Și asta înseamnă respingerea barbarilor populiști și naționaliști, prin susținerea unei cereri agregate și a reformelor pro-creștere care să asigure o recuperare mai solidă a slujbelor și veniturilor.   

 ---

Nouriel Roubini, profesor la Școala de Afaceri Stern a Universității din New York și președinte al Roubini Global Economic, a fost economist senior pentru afaceri internaționale în Consiliul Consilierilor Economici în timpul Administrației Clinton. A lucrat pentru Fondul Internațional Monetar, Rezerva Federală a SUA și Banca Mondială.

Copyright: Project Syndicate, 2015. www.project-syndicate.org

Distribuie Distribuie Comentarii