Ronaldo, încă o lovitură după Mondialul din Qatar: În ce situație a ajuns un șomer de lux
Mondialul din Qatar l-a propulsat în istorie pe Cristiano Ronaldo. Pentru că, punctând din penalty în meciul cu Ghana (3-2), el a devenit primul fotbalist din istorie, marcator la cinci ediții ale Mondialului: 2006, 2010, 2014, 2018 și 2022.
Cristiano Ronaldo a avut un Mondial departe de așteptările sale. FOTO: Arhiva Adevărul
Nici măcar Lionel Messi (35 de ani) nu se poate lăuda cu o asemenea performanță, în condițiile în care proaspătul câștigător al Mondialului a lipsit de pe lista marcatorilor, la CM 2010, în Africa de Sud. Revenind la Cristiano Ronaldo, din păcate pentru el, această bornă istorică, atinsă în Qatar, e singurul punct luminos al prezenței sale, la CM 2022. Pentru că, în rest, turneul final a confirmat că vedeta lusitanilor e într-o formă slabă. Asta ca să nu spunem că, de fapt, finalul carierei cam bate la ușă pentru CR7, rămas liber de contract, după rezilierea contractului cu Manchester United.
Iar Ronaldo a ajuns un șomer de lux, în cel mai nepotrivit moment! Pentru că prestațiile sale din Qatar – a fost titular în primele trei meciuri ale Portugaliei, după care a ajuns pe bancă, în optimi și în sferturi – pare că au golit lista formațiilor interesate de serviciile sale. Concret, potrivit presei internaționale, în acest moment, Ronaldo e dorit doar de două formații arabe: Al-Nassr Riad (Arabia Saudită) și Al-Sadd Doha (Qatar). Despre propunerea saudiților s-a vorbit, încă din timpul Mondialului, oferta lor, pe doi ani și jumătate, urmând să-i aducă lui Cristiano o sumă colosală: 500 de milioane de dolari!
„N-avem bani de el“
Jurnaliștii portughezi susțin că, în continuare, prima opțiune a lui Ronaldo e să joace în Europa. Doar că, de pildă, clubul care l-a lansat în fotbalul mare, Sporting Lisabona, a închis subiectul revenirii lui CR7. „Toată lumea de la Sporting visează la revenirea lui Cristiano, dar noi n-avem bani să-i plătim salariul“, a spus antrenorul Ruben Amorim.
Mai grav e că, după ce a arătat în acest sezon, Ronaldo e chiar îndemnat să-și pună ghetele în cui. Și nu de oricine, ci de o legendă vie, neamțul Lothar Matthäus (61 de ani). „A fost un jucător excelent, un marcator de talie mondială, dar acum își distruge moștenirea. Îmi e greu să-l imaginez la orice club din ianuarie încolo“, a spus Matthäus, potrivit Eurosport.
Până să vedem ce va face Ronaldo, trebuie să remarcăm că prestigioasa publicație italiană, „La Gazzetta dello Sport“, l-a inclus pe Cristiano în echipa „petardelor“ Mondialului, semn că timpul nu iartă pe nimeni.
Echipa marilor dezamăgiri la CM 2022
K. Navas (Costa Rica) - Sule (Germania), Kiwior (Polonia), H. Moreno (Mexic), Balde (Spania) - De Bruyne (Belgia), Milinkovic-Savic (Serbia), Müller (Germania), Bale (Țara Galilor) – Cr. Ronaldo (Portugalia), Lukaku (Belgia).
Sursa: adevarul.ro