Romsilva demarează campania de împădurire de primăvară în care se vor planta circa 19 milioane de puieţi forestieri

Romsilva demarează campania de împădurire de primăvară în care se vor planta circa 19 milioane de puieţi forestieri

Aproximativ 19 milioane de puieţi forestieri produşi în pepiniere silvice proprii vor fi plantaţi în campania de împădurire de primăvară, informează Regia Naţională a Pădurilor (RNP - Romsilva).

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, transmis joi AGERPRES, programul campaniei de împăduriri de primăvară prevede regenerarea a 10.244 de hectare fond forestier de stat, din care 7.127 de hectare vor fi regenerate pe cale naturală, iar 3.117 prin regenerare artificială (lucrări de împăduriri). În plus, vor fi efectuate lucrări de completări pe 1.391 de hectare şi de refacere a plantaţiilor afectate de calamităţi pe alte 179 de hectare.

Majoritatea suprafeţelor regenerate natural este administrată de direcţiile silvice Suceava - cu 819 hectare, Bacău (741 hectare) şi Neamţ (453 hectare). De asemenea, la lucrările de împăduriri, Direcţia Silvică Suceava va regenera artificial cele mai mari suprafeţe, respectiv 915 hectare, urmată de direcţiile silvice Mureş, cu 258 hectare, Neamţ (217 hectare) şi Maramureş (208 hectare).

Programul de regenerare a pădurilor de stat administrate de Romsilva din anul 2022, în cele două campanii de împăduriri, de primăvară şi de toamnă, prevede lucrări de regenerare pe 14.057 de hectare, din care 9.354 de hectare prin regenerări naturale şi 4.703 de hectare prin lucrări de împăduriri. Pentru aceste acţiuni buget total este de 220,4 milioane lei.

Datele oficiale arată că, în ultimii cinci ani, Regia a regenerat 72.892 de hectare fond forestier de stat, din care 47.335 de hectare prin regenerări naturale şi 25.557 de hectare prin lucrări de împăduriri, fiind plantaţi, în total, 141,37 milioane de puieţi forestieri.

RNP - Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului (circa 48% din pădurile României) şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional.

În acelaşi timp, Romsilva administrează 22 de parcuri naţionale şi naţionale, precum şi 12 herghelii de stat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”