Romeo Dunca îi pune la zid pe doctorii de la spitalul din Reşiţa: „Iau doar salarii de medici primari şi sparg furuncule”
Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Romeo Dunca, a organizat o conferinţă de presă în urma imaginilor care arată dezastrul de la Spitalul Judeţean Reşiţa.
După apariţia imaginilor de la Reşiţa, Dunca îi pune la zid pe medici. „Spitalul Judeţean cheltuie 50 de milioane de euro pe an, mai mult decât bugetul judeţului. Acolo sunt zeci de doctori. Noi avem o şcoală de medicină sănătoasă, dar să ai zeci de medici primari care stau şi iau doar salarii de medici primari şi fac intervenţii… sparg furuncule, hemoroizi, şi orice intervenţie grea o trimit în alte spitale…”, spune Romeo Dunca, potrivit expressdebanat.ro.
Preşedintele CJ Caraş-Severin a arătat că medicii de la Reşiţa nu au putut ajuta o pacientă care avea nevoie de o intervenţie chirurgicală, fiind nevoie ca pacienta să fie trimisă la Timişoara sau Târgu Mureş. „Deci nu putem să facem nişte intervenţii mai serioase ca să putem să luăm şi noi nişte bani de la Casa de Asigurări. Actul medical nu este atât de calificat pe cât sunt calificările la specializările medicilor şi la salariile pe care le iau. Medicii rezidenţi totuşi au salarii foarte mici”, mai spune Dunca.
Potrivit sursei amintite, Dunca vede drept o greşeală majorarea salariilor tuturor medicilor şi consideră că susţinerea financiară consistentă ar fi trebuit direcţionată spre medicii tineri, rezidenţi, spre cei care trebuie să rămână în ţară, nu spre medicii care nu prestează muncă direct proporţională cu veniturile.
Romeo Dunca vrea a mai anunţat că a cerut o analiză. „Vreau să văd câţi medici primari sunt, câţi specialişti, câţi rezidenţi, câte paturi, cât s-au folosit acele paturi, pentru că la un anumit număr de paturi trebuie să ai un anumit număr de personal adiacent. Toată infrastructura vreau să o raportez la numărul de intervenţii şi de ce grad. Şi câte trimiteri la alte spitale au fost. Vina este a întregului sistem care consumă bani mulţi pentru o prestaţie de proastă calitate”, a mai arătat Romeo Dunca, potrivit expressdebanat.ro, după ce imagini cumplite de la spitalul din Reşiţa au apărut în spaţiul public.