Romaşcanu (PSD): Iohannis să obţină mandatul Parlamentului, dacă se reiau negocierile privind fondurile de la UE

Romaşcanu (PSD): Iohannis să obţină mandatul Parlamentului, dacă se reiau negocierile privind fondurile de la UE

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat că este posibil ca negocierile privind fondurile pentru ţările UE să se reia, context în care a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să obţină un mandat din partea Parlamentului înainte de a merge la negocieri.

"E posibil ca această negociere să se reia, având în vedere dezvoltările din Parlamentul European. Îi solicităm preşedintelui Iohannis ca, înainte să meargă la o nouă negociere, să vină în Parlament, să spună ceea ce intenţionează să obţină, să obţină mandatul Parlamentului, apoi, la întoarcerea după negocieri, să vină să dea un raport Parlamentului şi, implicit, populaţiei, poporului pentru ceea ce a obţinut acolo. Lucrurile sunt extrem de importante pentru a fi luate pe persoană fizică, chiar dacă acesta este preşedintele României", a spus, duminică, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu.

El a menţionat despre negocierea de la Consiliul European că sunt ţări care şi-au redus contribuţiile la bugetul UE.

"Domnul ministru al Fondurilor Europene acum, la sfârşit de mai parcă, ne spunea că există posibilitatea ca România să atragă 85 de miliarde de euro. În urma unei negocieri de succes, cum ar spune domnul preşedinte, am obţinut 80 de miliarde. Unii şi-au redus contribuţiile, sunt cinci ţări care au redus contribuţiile (...) la bugetul Uniunii Europene, România nu este printre ele. Sunt unii care au primit bani în plus pentru convergenţă. Sunt 14 ţări. Nici între aceste ţări România nu există, iar preşedintele României nu a negociat nimic în acest sens", a mai spus Romaşcanu.

Potrivit acestuia, din fondurile de la UE în valoare de 80 de miliarde de euro destinate României, 17 miliarde sunt împrumuturi cu condiţionalităţi.

"Dacă defalcăm cei 80 de miliarde, vedem că 46,3 miliarde sunt aferente bugetului multianual 2021-2027, 16,8 miliarde sunt fonduri nerambursabile sub formă de granturi, restul de 17 miliarde sunt împrumuturi cu condiţionalităţi, din aceşti bani România va trebui să dea în jur de 1,4% din PIB înapoi pentru următorul ciclu bugetar, asta înseamnă că vom rămâne cu 40 de miliarde. La acestea se vor adăuga nişte taxe pe care UE intenţionează să le impună statelor membre. Va fi, de exemplu, o taxă de 0,8 euro pe kilogram de plastic nereciclat. (...) vor fi taxe pe tranzacţii financiare", a adăugat Romaşcanu. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

3 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

4 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

5 Ciudată poveste...