Asociațiile și conjurațiile ultra-naționaliste din prezent care doresc schimbarea numelui țării noastre și a legilor pe fundamente pseudo-istorice nu sunt doar o rătăcire contemporană. Situații similare au mai fost mai ales în perioada naționalismului interbelic, cea mai cunoscută fiind în anii '20.

Un grup de intelectuali visa mutarea capitalei și schimbarea numelui FOTO arhiva

Povestea conspiratorilor care doreau să schimbe numele României în „Geția” și să reinventeze sistemul administrativ și legislativ nu este unică în țara noastră. De-a lungul timpului au existat și alte proiecte ale diferitelor asociații sau grupuri pătrunse de idei naționaliste, fantasme pseudo-istorice, dar și o fascinație aparte pentru triburile antice ale dacilor. Unul dintre cele mai inedite și puțin cunoscute a fost consemnat la sfârșitul anilor '20.

Bucureștiul trebuia abandonat și reconstruit la Brașov

Institutul de Studii Est-Europene a făcut public un document din anul 1928 care vorbea despre o idee a unui grup de români care milita pentru abandonarea Bucureștiului și construirea unei capitale noi. Documentul cu pricina este de fapt un articol din ziarul „Lupta”, scris de celebrul dramaturg român Victor Eftimiu, un personaj fascinant și controversat al literaturii și politicii românești.

Articolul se numea „Altă Capitală” și susținea că există un grup de români care chiar doresc strămutarea capitalei și urmăreau ca această idee să devină un soi de ideal național al generației tinere. Culmea, Eftimiu se plângea că cei care doresc acest lucru sunt marginalizați, pe nedrept, în societate. „Nebuni și trădători sunt socotiți și cei ce visează strămutarea pe alte plaiuri a orașului nostru de reședință. Cu vremea însă, această utopie se va înfinge în conștiințele tinere, va prinde rădăcini și va rodi mai repede de cum își închipuie cei ce au prea multe case în București și prea mulți ani pe umeri; amintirile te leagă de o bucată de pământ tot atât cât cărămizile”, își începea discursul Victor Eftimiu.

Autorul interbelic visa ca Bucureștiul să fie efectiv abandonat iar noua capitală să fie construită undeva în zona Brașovului. Interesant este și criteriul pentru această alegere: zona câmpiei Brașovului este ploioasă iar marile capitale ale lumii sunt orașe ploioase.

„Încă o dată câmpia Brașovului e cea mai nimerită pentru viitoarea Capitală. Și nu numai pentru calitățile ce i le-au găsit prietenii dar și pentru marele neajuns descoperit de dușmani: e ploioasă. Civilizația modernă fuge de soarele modern, ea nu se poate dezvolta sub cerul permanent liber. Londra, Parisul, Berlinul, Viena sunt orașe ploioase. Constantinopolul, Neapole, Madridul sunt splendide – dar nu sunt civilizate. Civilizația e un fruct care se coace în lumina potolită. Arșița va împiedica totdeauna Bucureștiul să devină un centru european”, adăugă, în același articol, Victor Eftimiu.

Noua capitală românească cum rezonanță daco-romană

Tot Victor Eftimiu, potrivit unui articol din publicația „Lupta”, își dorea ca noua capitală, construită în câmpiile ploioase ale Brașovului, să se numească „Dacoroma”. El motiva prin simplul fapt că București nu ar fi de origine latină și nici nu sună prea românește, ba chiar ar putea fi confundat cu denumiri din altă limbă.

„Cetatea nouă va trebui să poarte un nume latin lipsit de orice echivoc, un nume sonor, incontestabil. Să nu fie pentru unii București, pentru alții Bukarest. După cum turcii n-au nici un nume turcesc pentru Constantinopole (și Stambul tot o derivație grecească este), tot așa și noi înșine nu știm dacă primul nostru oraș e la singular sau la plural. Nu știm cum să spunem: „Îmi place Bucureștiul” sau „Îmi plac Bucureștii”. Să nu ne mirăm dacă și azi occidentalii cred că târgul lui Bucur e Capitala Bulgariei. Chiar dacă bulgarii au dat Capitalei lor un nume grecesc, noi am dat un nume bulgăresc Capitalei noastre. Cetatea nouă va trebui să aibă un nume românesc, care să răsune ca Roma, Lutetia, Vindobona. Eu i-aș zice: Dacoroma”, scria Eftimiu.

Albanezul ajuns dramaturg de succes pe meleaguri românești

Victor Eftimiu s-a născut în Albania fiind unul dintre cei 12 copii ai unui negustor aromân și al unei fiice de preot albanez. Urmează cursurile școlii primare în Albania, în limba greacă, după care se mută cu familia în România, în anul 1905. Victor Eftimiu se face remarcat în lumea literaturii și a teatrului românesc atât prin povestiri, poezii, dar mai ales prin piese de teatru. Cele mai cunoscute sunt „Înșir'te mărgărite”, „Omul care a văzut moartea”, „Cocoșul negru”, „Prometeu”. A introdus teatrul poetic în România fiind considerat unul dintre cei mai talentați autori români, inclusiv de dramaturgi și oameni de teatru din Europa.

De altfel, piesele de teatru îi sunt montate în teatre din toată Europa, inclusiv în Franța. Totodată, Victor Eftimiu era și traducător și colaborator al diferitelor reviste și ziare ale vremii. În 1948 a fost ales membru al Academiei Române. A fost director al marilor teatre din București, precum Comedia, Teatrul Național, Teatrul Național și al Opera din Cluj. Dincolo de această carieră extraordinară, în viața lui Victor Eftimiu au apărut și o serie de controverse. Acestea se leagă de viața sa politică, dar și de cele trei demiteri din funcția de director pe motiv de corupție.