Românii sunt mai optimişti decât alţi europeni în ceea ce priveşte evoluţia veniturilor şi economiei

Românii sunt mai optimişti decât alţi europeni în ceea ce priveşte evoluţia veniturilor şi economiei

Românii anticipează o uşoară creştere a salariilor şi a tarifelor, cu influenţă favorabilă asupra dorinţei de cumpărare, iar campania electorală îi face mai optimişti şi cu privire la performanţa economică, în contrast cu aşteptările celorlalţi europeni, potrivit unui sondaj realizat de GfK.

"În 2013, economia românească a înregistrat o creştere de 3,5 procente. Este puţin probabil ca această rată de creştere să continue în 2014. Ca de fiecare dată în perioada campaniilor electorale, consumatorii devin tot mai optimişti, fiind de părere că în următoarele câteva luni vor beneficia de performanţa economică în creştere. La -3,7 puncte, aşteptările privind starea economiei continuă să fie negative, înregistrând însă o creştere constantă pe parcursul acestui an", arată rezultatele studiului GfK Climatul de Consum Europa.

Aşteptările românilor privind veniturile au crescut deja cu mult peste media pe termen lung de zero, situându-se la 5,3 puncte. Consumatorii români se aşteaptă deci la o uşoară creştere a salariilor şi tarifelor. În iunie indicatorul a atins o valoare maximă de 6,5 puncte, cea mai ridicată valoare înregistrată din noiembrie 2008.

"Aceste evoluţii pozitive au favorizat şi dorinţa de cumpărare. Indicatorul se situa la -6,9 puncte în septembrie, ceea ce marchează o creştere de 7 puncte pe parcursul trimestrului al treilea. Indicatorul a crescut cu circa 14 puncte faţă de valoarea de anul trecut", precizează sursa citată.

Pe de altă parte, consumatorii europeni nu sunt la fel de optimişti ca în iunie în ceea ce priveşte viitorul. În ultimele trei luni aşteptările privind starea economiei au scăzut în aproape toate ţările în care este derulat studiul, cu scăderi substanţiale în unele zone. Tendinţa ascendentă prezentată de aşteptările privind veniturile şi dorinţa de cumpărare pare să fi dispărut şi ea în multe ţări.

Indicele climatului de consum GfK pentru UE (28 ţări) se situează în prezent la 4,2 puncte, comparativ cu 9,1 puncte în trimestrul anterior.

"Dezvoltarea economică în majoritatea ţărilor Uniunii Europene (UE) a fost semnificativ mai mică decât cea anticipată în primăvară de organismele economice şi de guverne. În unele ţări, performanţa economică a început de fapt să scadă din nou. Acest lucru se datorează unor motive foarte diferite. Germania nu mai este forţa motrice a creşterii economice în Europa, economia acesteia scăzând de fapt uşor, cu 0,2 procente în trimestrul al doilea. Potrivit experţilor, creşterea va reveni în trimestrul al treilea, rămânând însă relativ slabă. Deşi consumatorii germani continuă să facă cumpărături cu plăcere, sectorul orientat către export al economiei a fost afectat de cererea externă slabă", explică autorii sondajului.

De asemenea, două dintre cele mai mari economii din Europa, Franţa şi Italia, continuă să aibă probleme structurale majore. Nu există până în prezent indicaţii că acest lucru se va schimba în lunile care urmează sau că guvernele vor începe să introducă şi, mai presus de orice, să aplice cu stricteţe reforme majore.

"Un alt aspect demn de avut în vedere sunt conflictele semnificative care au dominat recent scena internaţională. Acestea includ tensiunile şi sancţiunile economice dintre Rusia şi UE, războiul din Orientul Mijlociu, ameninţarea prezentată de Statul Islamic (SI) şi tranziţia politică din Turcia. Toate aceste evenimente contribuie la creşterea stării de nesiguranţă în rândul consumatorilor. Firmele şi băncile s-au abţinut deci de la a face investiţii şi a acorda împrumuturi. La rândul lui, acest lucru a avut un impact direct asupra performanţei economice a diferitelor ţări", se menţionează în studiu.

Rezultatele studiului GfK Climatul de consum Europa au la bază un studiu asupra consumatorilor realizat, la comanda Comisiei Europene, în toate ţările Uniunii Europene. Sunt chestionate lunar aproximativ 40.000 de persoane, reprezentând populaţia adultă din 28 de ţări UE.

 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”