Românii, printre europenii cei mai punctuali la plata facturilor (studiu)
Opt din zece facturi (81%) sunt plătite la timp de către consumatorii români, în creştere faţă de anul anterior când 74% dintre acestea erau achitate la termenul limită, potrivit studiului EOS, intitulat "Comportamente de plată europene 2019", realizat de către institutul independent de cercetare al pieţei Kantar Infratest.
La nivel european, comportamentul de plată atât la clienţilor persoane fizice (B2C), cât şi persoane juridice (B2B), a înregistrat evoluţii pozitive în ultimii ani. Astfel, în medie, patru facturi din cinci în Europa de Est sunt plătite în termenul de plată. În acelaşi timp, în Europa de Vest, proporţia ajunge la 83%.
Conform cercetării, în 2019, comportamentul de plată al românilor în ceea ce priveşte plata la timp a facturilor a crescut faţă de 2018, ajungând la 81%, în comparaţie cu 74%, în anul precedent, în ciuda reducerii termenelor de plată pentru persoane fizice, de la 31 de zile în 2018, la 29 de zile în 2019.
În ceea ce priveşte nivelul de creanţe neîncasate, acesta rămâne acelaşi ca în 2018, respectiv de 4%, cu un impact negativ asupra economiei din România. Prin comparaţie, nivelul mediu de creanţe neîncasate la nivelul Europei de Est este mai mic, de 3%.
Companiile din România care au participat la studiul EOS consideră că principalele motive pentru care clienţii persoane juridice nu plătesc sunt neîncasarea plăţilor de la proprii clienţi (74%), precum şi utilizarea liniilor de credit de la furnizori (67%).
Totodată, clienţii persoane fizice susţin că întârzie cu plata sau nu plătesc deloc din cauza problemelor temporare cu lichidităţile (70%) şi a supra-îndatorării (54%).
În acest context, realizatorii studiului de specialitate menţionează că şi o singură factură neplătită are efecte negative asupra unei companii. Din cauza acestui comportament, cel mai mult sunt consemnate, la companiile din România, pierderi de profit (63%), probleme cu fluxul de numerar (44%) şi creşterea dobânzilor (38%). Nu în ultimul rând, 15% dintre companiile chestionate şi care activează pe piaţa locală au fost total de acord că plăţile întârziate şi neplata facturilor de către clienţi au condus la un sentiment de vulnerabilitate.
Potrivit sursei citate, în Europa de Est, patru din zece companii colaborează cu furnizori externi de management al creanţelor, în timp ce, în România, aproximativ 47% din companii apelează la soluţii de factoring.
De asemenea, cele mai multe companii din România folosesc lichidităţile recuperate de către specialiştii în managementul creanţelor pentru a-şi plăti propriile datorii şi facturi (58%), iar 55% dintre firme investesc aceşti bani în crearea de noi locuri de muncă şi securizarea celor existente.
"În ciuda tendinţei pozitive a comportamentelor de plată, companiile europene privesc între timp sceptic spre viitor. Doar 22 % din companii, versus 24 % în 2018. se aşteaptă la o îmbunătăţire semnificativă a comportamentelor de plată în următorii doi ani. Pe de altă parte, 15% dintre cei chestionaţi se aşteaptă ca lucrurile să se înrăutăţească; cu două procente mai mult faţă de anul precedent. În Europa de Vest, companiile din Germania şi Marea Britanie sunt pesimiste ceea ce priveşte viitorul.
În România, aproximativ 17% din companii cred în îmbunătăţirea comportamentelor de plată şi doar 11 % - versus 25% media europeană, se aşteaptă la o înrăutăţire", relevă concluziile cercetării.
Studiul EOS "Comportamente de plată europene" a fost realizat, în primăvara acestui an, de institutul independent de cercetare a pieţei Kantar pe un eşantion de 3.200 de companii din 17 ţări europene, inclusiv România.
EOS KSI Romania a fost fondată în anul 2002, iar 2005 face parte din EOS Holding GmbH. În prezent, compania are 14 birouri regionale în toată ţara şi aproximativ 550 de angajaţi.
Grupul EOS este unul dintre cei mai importanţi furnizori internaţionali de servicii financiare personalizate, principalul domeniu de activitate fiind managementul creanţelor. La nivel global, compania are aproximativ 7.500 de angajaţi, 20.000 de clienţi în 26 de ţări şi peste 60 de filiale. AGERPRES