Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur, începând de luni

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur, începând de luni

Ministerul Finanţelor dă startul, luni, unei noi sesiuni de cumpărare a titlurilor de stat Tezaur, cu maturităţi de 1 şi 3 ani şi dobânzi anuale de 4,8% şi 5,8%.

Titlurile de stat pot fi cumpărate în intervalul 4 - 26 aprilie 2022 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.

Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat sunt neimpozabile. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”