În mai multe state, preferate pentru o lungă perioadă de timp de români pentru a trăi și a munci, cifrele arată o micșorare a comunității românești. Însă numărul conaționalilor noștri crește în altele, iar asta poate însemna că o parte se întorc temporar în România și ulterior aleg o altă țară.

De ceva vreme, arată datele, a început să scadă numărul românilor în anumite țări europene în care după 1990 s-a emigrat masiv. Mai mult, cifrele pentru 2022 au arătat, pentru prima dată, că numărul românilor repatriați l-a depășit (cu aproximativ 15.000) pe cel al românilor care au ales să plece. Specialiștii constată asta analizând pe de o parte datele colectate în țară, iar pe de alta datele disponibile în țările în care în ultimii 20-30 de ani le-au fost românilor casă.

Tendința de repatriere pare să se mențină, iar fenomenul nu vizează doar România, spune sociologul Robert Santa, coordonator cercetare Rethink Romania. E greu în schimb de măsurat câți dintre românii care se întorc în țară o fac să rămână permanent și câți re-migrează.

Datele la care se uită specialiștii

E greu să vorbești de cifre foarte exacte atunci când analizezi datele despre emigrări , pentru că nu există obligativitatea de a anunța autoritățile atunci când pleci într-o țară din Uniunea Europeană și la fel se întâmplă când revii.

„În primul rând, avem o problemă uriașă de colectare a datelor, într-o epocă în care vorbim de mobilitate facilă – mai ales în interiorul Uniunii Europene. Putem să ne uităm la datele altor state, care au sisteme de evidență a populației bine puse la punct, ca să vedem dacă scade mărimea diasporei românești de acolo (lucru care indică fie repatrieri numeroase, fie migrație spre o destinație terță). Chiar și aici există însă multe erori. Germania, de exemplu, a constatat la recensământ că supraestimase populația cu 1,4 milioane de persoane. Nu detectase sute de mii de emigrări”, explică sociologul Robert Santa.

Specialiștii analizează în schimb datele din mai multe perspective și astfel sunt identificate semnale că din anumite state se repatriază mulți români. „Noi ne uităm la date proxi precum nașterile în rândul mamelor cu cetățenie română sau numărul de angajați născuți în România pentru a identifica sensul relației migratorii cu un alt stat”, detaliază Santa.

În ce țări a scăzut semnificativ numărul românilor și unde continuă să crească

Spania este țara în care s-a raportat cea mai mare scădere a numărului de români, de la peste 800.000 în 2012, la mai puțin de 600.000 astăzi. Și în țări precum Portugalia, Irlanda, Grecia și Ungaria s-a constatat că în 2023 erau mai puțini români decât în anii de vârf ai migrației.

„În alte state, de exemplu Austria, numărul românilor a continuat să crească consistent în ultimii ani. Mai mulți români se îndreaptă spre Austria decât se întorc înapoi, chiar și astăzi”, precizează sociologul. Rămân sau devin atractive și țări precum Elveția, Danemarca, Belgia etc...

De scădere putem vorbi și într-o altă destinație preferată până nu demult de români. „În Marea Britanie, numărul de muncitori originari din România și Bulgaria a explodat, de la 146.000 la începutul lui 2014 până la 438.000 la începutul lui 2019. Apoi însă a stagnat și a intrat pe o pantă ușor descendentă”, a precizat sociologul.

În Italia numărul nașterilor în rândul mamelor cu cetățenie română a scăzut cu peste o treime între 2012 și 2021, ceea ce le indică specialiștilor fie o scădere a fertilității, fie o îmbătrânite a comunității, fie o scădere numerică a acesteia.

„Există diaspore românești a căror creștere a fost alimentată de cetățeni români născuți în Republica Moldova sau de nașteri locale de copii cu cetățenie română. De exemplu în Italia, numărul cetățenilor români a scăzut de la 1.137.000 în 2018 la 1.081.000 în 2023 (o scădere de 56.000). Dar numărul celor născuți în România a scăzut mai puternic: de la 986.000 în 2018 la 902.000 în 2023 (o scădere de 84.000)”, completează Santa.

Tendința de repatriere este reală, spune sociologul, ea rezultând din analiza mai multor indicatori. Chiar dacă în statistica oficială din Italia sau Germania numărul de români rămâne la fel, dacă se analizează datele privind numărul de copii născuți de mame românce și cel privind numărul de angajați născuți în România, și ambele arată scăderi semnificative, cele două cifre coroborate reflectă o tendință de repatriere solidă.

Motivele care încă îi fac pe români să plece se schimbă

Și astăzi se pleacă din România, chiar dacă cei care fac o astfel de alegere par să fie mai puțini decât cu ani în urmă. Motivele sunt însă mult mai diverse, iar cel economic nu mai presează la fel de tare. Nu mai pleacă la fel de mulți români „din disperare”, ci se înregistrează, ca peste tot în lume, inclusiv plecări din motiv de life-style.

„De foarte multe ori merg în țări cu oportunități mai bune de angajare; în foarte multe cazuri, persoane dintr-un stat din care se emigra foarte mult au uneori mai multe contacte în străinătate decât în România. Dacă, de exemplu, un sfert din familia ta extinsă lucrează în Viena, ție îți este mai ușor să-și găsești prin network un loc de muncă în Viena decât în București sau în Cluj, pentru că efectiv cunoști mai multe persoane de acolo. Deci este efectul de network”, explică sociologul Robert Santa.

Un alt motiv este cel legat de calitatea vieții. Alții caută o educație de calitate, iar tinerii care studiază în străinătate rămân în număr mare acolo. „Alt motiv poate fi legat de calitatea serviciilor, pentru persoane care se tem de ce grijă vor primi în sistemul medical din România. Pot exista o diversitate de motive. Plus motive personale, pentru o minoritate: căsătorie etc.”, adaugă sociologul.

Cât despre repatriere, tendința nu este specifică României.

„O vedem în foarte multe state din Europa Centrală și de Est. În Lituania s-a observat un fenomen de repatriere, în Polonia... Ce pot să spun este că atunci când diferențele de salarizare dintre statul central sau est-european din care s-a emigrat masiv în trecut și Europa încep să scadă - de exemplu nu mai sunt de zece ori mai mici salariile, sunt doar de două ori mai mici - începe să dispară o parte din atractivitatea aceasta. Și contează mai mult faptul că o să fie aproape de casă, că o să fie aproape de familie. Mai este și faptul că există o situație economică precară în multe state occidentale. În Europa de sud au crize economice, în Regatul Unit au o combinație de creștere mult mai moderată a salariilor și locuințe foarte scumpe în orașele foarte căutate. Acum în Germania s-a ivit o criză economică emergentă și atunci, scăzând practic numărul de oportunități, decât să te chinui în străinătate, preferi să îți încerci norocul acasă”, mai spune sociologul.

Când România nu se ridică la nivelul așteptărilor

Pentru românii care au plecat cândva și au experiența traiului într-un alt stat european mobilitatea nu mai este o problemă, așa că mulți „testează” România și rămân doar dacă aici găsesc suficiente motive. Alții aleg din start un alt stat. Această mobilitate este în schimb cel mai greu de surprins în date.

„Cred că, mai ales pentru cei care sunt plecați de foarte mult timp, s-ar putea ca experiența din țară să nu se ridice la nivelul așteptărilor. De exemplu, dacă anumite persoane au lucrat foarte mulți ani în state din Europa de Vest, s-ar putea să fie deja familiarizați cu o anumită cultură a muncii, cu un anumit mod de a interacționa cu serviciile publice. Și atunci, deși s-a vorbit foarte mult de șocul cultural al românilor care s-au mutat în altă țară, după ce locuiesc un număr de ani poate să existe un șoc cultural și la întoarcere. Plus că nu ar trebui să speculăm asupra intențiilor celor care se repatriază. S-ar putea ca nu toți să-și dorească să se mute permanent în România, s-ar putea ca mai degrabă să testeze apele, după care se întorc înapoi. Pentru persoanele care s-au obișnuit cu mobilitatea aceste decizii nu mai au neapărat o conotație foarte dramatică. A se muta dintr-o țară în alta, mai ales în interiorul Uniunii Europene, unde nu ai restricții birocratice, nu reprezintă neapărat o problemă. Și cred că avem foarte multe persoane care sunt hipermobile, care poate au locuit în două țări din Europa de Vest, s-au întors în țară și ulterior s-au mutat într-o a treia”, explică sociologul.

E greu de spus și dacă românii care se repatriază pot fi cu adevărat o gură de oxigen pe piața forței de muncă și cu atât mai mult dacă asta se va întâmpla pe termen lung.

„Au mai existat țări precum Portugalia, de exemplu, din care s-a plecat în masă, după care au aderat la Uniunea Europeană și a crescut nivelul de trai local și unii oameni care plecaseră s-au întors. În extrem de puține cazuri ponderea celor care s-au întors din diaspora a fost foarte mare. În general s-au întors un 10-20-30%. Mai ales cei care sunt plecați de foarte mult timp probabil nu se vor repatria. De altfel, foarte mulți dintre cei care au plecat în anii ‘90 sau 2000 sunt deja destul de în vârstă. Și atunci nu știu dacă neapărat pot reprezenta o resursă pentru piața muncii din România”, mai spune sociologul Robert Santa.

Doar în cazul fericit în care economia României continuă să aibă o dinamică pozitivă și în care vor exista programe guvernamentale să-i ajute să se stabilească în România, s-ar putea să vedem acasă 20-30% din diasporă, crede sociologul.

Este de asemenea așteptat să se întoarcă o parte dintre românii care au lucrat în state din Europa suficient de mulți ani încât să obțină acolo pensie și să decidă că traiul în România este mai ieftin.

„Este un alt tip de migrație, care nu va ajuta piața muncii, dar va ajuta economia, pentru că vin cu pensia din alt stat și o cheltuie în România. Plus că aici este unul din beneficiile neașteptate ale migrației în masă din anii ‘90-2000, pentru că atunci au plecat foarte mulți din generația decretului din 1967. Dacă ei ar fi lucrat în România și s-ar fi pensionat în masă pe pilonul 1, ar fi pus o presiune uriașă pe buget. Acum, faptul că o parte din acea generație primesc pensii din Italia, Franța, Marea Britanie și le cheltuie în România va fi un plus pentru economia românească și va contribui și la atenuarea impactului pensionării acestei generații foarte numeroase. De altfel, este o soluție foarte rațională. Cineva care a muncit într-un oraș foarte scump din Europa de Vest are tot interesul, dacă provine din mediul rural, să se întoarcă în satul de baștină unde poate să aibă o calitate mai ridicată a vieții cu banii pe care-i primește din pensie”, mai spune Santa.

Și în acest caz există însă serioase semne de întrebare în privința acceptării calității serviciilor care se oferă în România, în special cele medicale.

„Copiii lor nu cred că se vor repatria”

Când vorbim de repatrierea românilor care au trăit și au lucrat zeci de ani într-un alt stat european trebuie să luăm în calcul și un alt aspect: ei poate se vor întoarce, copiii lor vor face însă în număr mult mai mic aceeași alegere.

„Copiii lor nu cred că se vor repatria. De exemplu, pentru un copil, chiar dacă are ambii părinți români, dar este născut, crescut și școlarizat în altă țară, pentru el probabil șocul cultural este considerabil mai mare dacă s-ar întoarce în România decât dacă ar rămâne în țara în care locuiește momentan. Sunt și repatrieri din aceste familii crescute în Europa de Vest, dar aici deja vorbim de o nevoie de integrare”, atrage atenția sociologul. Or, la capitolul politici publice România nu stă extraordinar, nici măcar în acest domeniu în care activează inclusiv multe asociații și persoane din mediul privat cu care se colaborează.

În privința politicilor privind migrația, România va avea de trecut în următorii ani, crede Robert Santa și testul integrării cetățenilor non-UE pentru care am ajuns țară de migrație.

„Alte țări din Europa au avut probleme de integrare destul de considerabile și încă au, rezultate din modul în care au gestionat migrația. Or noi, acum, facem exact aceeași abordare pe genunchi care le-au dus în zona asta de probleme. Nu avem proactivitate, deși avem țări de la care să învățăm. Am studiat modul în care anumite politici de migrație funcționează sau nu, dar politicile de migrație ale României sunt în continuare mai degrabă bazate pe un fel de instinct pe termen scurt decât gândire și planificare pe termen lung”, concluzionează Santa.