Românii din Spania vor putea avea dublă cetățenie. Un acord între cele două state va fi semnat în curând

Românii din Spania vor putea avea dublă cetățenie. Un acord între cele două state va fi semnat în curând

Pentru cei peste un milion de români stabiliți în Spania, posibilitatea de a obține dubla cetățenie este considerată un vis împlinit.

Spania are acorduri de dublă cetățenie doar cu două state europene

Spania are acorduri de dublă cetățenie doar cu două state europene Foto unsplash.com

În urma negocierilor diplomatice, textul acordului dintre cele două țări a fost agreat de ambele părți și se pregătește să fie semnat în curând, odată cu vizita premierului spaniol în țara noastră.

Statutul de cetățean spaniol va aduce beneficii semnificative românilor care trăiesc sau doresc să se stabilească în Spania.

Reprezentanții diasporei subliniază că acest statut le va facilita accesul la locuri de muncă mai bine plătite, în administrație și în sectoare precum ordinea publică și educația.

De asemenea, aceștia vor putea păstra și cetățenia română, eliminând obligativitatea renunțării la aceasta pentru a obține cetățenia spaniolă.

Așteptat să fie semnat în primele luni ale acestui an, acordul marchează o evoluție semnificativă în relațiile bilaterale și ar plasa România printre puținele țări cu care Spania are un astfel de acord de dublă cetățenie, alături de Portugalia și Franța.

Pașaportul spaniol a fost declarat cel mai bun la nivel mondial și asta ar însemna pentru români că ar putea călători și în Statele Unite fără niciun fel de viză”, a declarat Ciprian Bălțoiu, fost consul la Ambasada României în Spania și ziarist la Radio Românul pentru ProTV .

„Îi mulțumesc prietenului meu Sanchez Castejon pentru susținerea constantă acordată românilor din și dorința sa de a schimba legislația pentru a le permite să își păstreze cetățenia română. O mare recunoaștere pentru Diaspora și o dovadă a prieteniei pe care o poartă României”, transmitea premierul Marcel Ciolacu pe Twitter, în luna iulie.

Mulți români sunt stabiliți în Spania de mai bine de două decenii, aceștia reprezentând a doua mare comunitate, după marocani, conform datelor Ministerului de Externe.

600 de mii de români au rezidență oficială în Spania, cei mai mulți în orașe precum Madrid, Valencia și Barcelona.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…