Românii din Austria i-au cerut demisia cancelarului Karl Nehammer

Românii din Austria i-au cerut demisia cancelarului Karl Nehammer

Românii din Austria au protestat duminică, 18 decembrie, în fața biroului cancelarului Karl Nehammer, în urma votului oferit împotriva intrării României în spațiul Schengen. Cei 200 de protestatari i-au cerut demisia cancelarului austriac.

Românii din Austria îi cer demisia cancelarului Nehammer FOTO: FADERE

Românii din Austria îi cer demisia cancelarului Nehammer FOTO: FADERE

Potrivit unui comunicat al Federației Asociațiilor de Români din Europa (FADERE) și Cercul Cultural Romano Austriac Unirea, la manifestație au participat aproximativ 200 de români și câțiva austrieci, nemulțumiți „de atitudinea cancelarului față de poporul român”.

„La manifestație au participat în jur de 200 de români, familii mixte, dar și câțiva austrieci, nemulțumiți de atitudinea cancelarului față de poporul român. Românii din Austria i-au transmis un mesaj clar de nemulțumire premierului austriac, arătând că sunt prezenți în Austria, că acolo lucrează, acolo își plătesc taxele (unii dintre ei de mai mult de 45 de ani) și contribuie împreună cu poporul austriac la prosperitatea țării”, se arată în comunicat.

Sursa citată arată că „votul favorabil pentru intrarea României în spațiul Schengen este o normalitate, nu o cerere din partea noastră, iar dacă nu puteți să exprimați corect acest lucru, trebuie să plecați acasă”.

„Datorită bunelor relații dintre cele două popoare, datorită miliardelor de euro care ies din România prin firmele austriece, datorită lemnului cărat în Austria ani de zile, datorită comunității de români atât de bine integrată, cât și a multor altor motive, votul favorabil pentru intrarea României in spatiul Schengen, este o normalitate, nu o cerere din partea noastră, iar dacă nu puteți să exprimați corect acest lucru, trebuie să plecați acasă. Acesta a fost mesajul unanim transmis de manifestanții din fața cancelariei, scandându-se “rücktritt, rücktritt - demisia, demisia“, indică sursa citată.

La finalul manifestației, organizatorii au redactat o scrisoare către cancelarul austriac în care i-au cerut reevaluarea urgentă a poziției sale în ceea ce privește aderarea României la spațiul Schengen.

„Este poate pentru prima dată când românii din țară s-au unit cu cei din diaspora, într-un glas, pentru binele poporului român. În țările europene locuiește o comunitate însemnată de români, iar ceea ce s-a întâmplat ieri la Viena ar trebui să fie un semnal clar și pentru alte țări care ar cocheta cu votul negativ împotriva intrării României în spațiul Schengen” a declarat Daniel Tecu, președinte FADERE - Federația asociațiilor de români din Europa.

Manifestația de protest față de împotrivirea Austriei ca România să fie în spațiul Schengen a fost organizată de Federația Asociațiilor de Români din Europa (FADERE) și Cercul Cultural Romano Austriac Unirea.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”