Românii cumpără 180 de milioane de ouă în perioada Sărbătorilor Pascale; prețul ouălor, în scădere cu 15-20%
Românii cumpără între 170 și 180 de milioane de ouă în perioada Sărbătorilor Pascale, cu 50% mai mult decât într-o lună obișnuită, iar industria avicolă poate acoperi toate aceste creșteri de consum, chiar dacă profiturile fermierilor sunt diminuate semnificativ din cauza scăderii prețului la ouă cu 15 - 20% față de începutul acestui an.
"Avem ouă suficiente, dar prețurile sunt mai mici decât erau în decembrie și ianuarie. Acum, un ou la poarta fermei se vinde cu un preț situat între 26 și 28 de bani, fără TVA, ceea ce înseamnă o scădere cu 15 — 20% față de lunile decembrie și ianuarie. Este ofertă mai mare de ouă pe piață, mai ales că au apărut și ouăle de la țărani. Din păcate este un preț mic, care nu îi ajută prea mult pe fermieri. Numai în perioada aceasta se consumă în jur de 170—180 de milioane de ouă provenite din ferme avicole, cu circa 50% mai mult decât într-o lună obișnuită", a declarat pentru AGERPRES președintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), Ilie Van.
Acesta a adăugat că un român mănâncă, în medie, 240 — 250 de ouă anual, ceea ce reprezintă un consum de 20 până la 22 de ouă într-o lună obișnuită, însă în luna în care se sărbătorește Paștele consumul pe locuitor "sare" la circa 30 de ouă.
Șeful UCPR susține că la ora actuală sunt foarte multe solicitări de fonduri europene prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR) pentru a construi sau moderniza ferme de găini ouătoare.
"Avem la ora actuală 220 — 230 de ferme de găini ouătoare autorizate sanitar-veterinar și în continuare sunt solicitări de investiții din fonduri europene pentru construcții sau modernizări de ferme de găini ouătoare prin PNDR 2020. Consider că este mult mai scump să produci un ou la curte decât într-o fermă organizată, unde ai costuri controlate și siguranța alimentului controlată. De asemenea, producția de pe piața țărănească s-a mai redus în ultimii ani pentru că satele s-au depopulat, au plecat mulți tineri în afară, iar bătrânii nu mai pot. Dacă anii trecuți aveam pe piață circa 25% ouă din ferme și 75% din gospodăriile țărănești, acum proporția este cam 40% din ferme și 60% din gospodării. Consider că este un lucru bun că a crescut ponderea ouălor produse în fermele autorizate pe total ofertă pentru că sunt ouă sigure, proaspete, cu costuri controlate și la prețuri rezonabile", a explicat reprezentantul crescătorilor de păsări.
În ceea ce privește exporturile de ouă, Van susține că anual pleacă în țările Uniunii Europene aproape 200 de milioane de ouă din producția autohtonă, mai ales în perioada de vară, iar în ultima perioadă a început să se dezvolte și segmentul de ouă procesate.
"Avem și ceva export mai ales în lunile de vară când oferta de ouă de pe piață este mai mare decât în lunile de iarnă. Exportăm aproape 200 de milioane de ouă pe an în țările UE, însă începe să se dezvolte și segmentul de ouă procesate, respectiv ouă lichide sau ouă praf, care se livrează către industria alimentară. Legislația europeană este foarte drastică din punct de vedere al igienei pentru cei care folosesc ouă și de aceea trebuie să aibă spații clar identificate pentru recepție, pentru spargere ouă și pentru depozit. Din acest punct de vedere este mai bine să faci comandă de ouă lichide care sunt pasteurizate. Sunt fabrici speciale, iar noi avem trei până în prezent și mai este una în proiect", a spus președintele UCPR.
Piața europeană este foarte dezvoltată pe segmentul ouălor procesate, susține Van, care a dat exemplul Italiei care procesează 50% din producția de ouă, în timp ce în România segmentul ocupă până 5% din producție.
"Astfel de produse o să fie tot mai căutate la export și ar fi de preferat și la noi să crească acest segment, mai ales în lunile de vară, când oferta din piață este mai mare. Pe acest segment ai posibilitatea să faci ouă lichide, fie din albuș, fie din gălbenuș, la fel și în cazul ouălor praf. În vară oferta din ferme este mai scăzută, de circa 120 de milioane de ouă, pentru că există pe piață și produsele din gospodării, însă în lunile de iarnă ajungem și la 150-160 de milioane de ouă", a explicat Ilie Van.
În România, ouăle cu cod 3 provenite de la găini crescute în cușcă reprezintă 60% din consum, față de 75% cât este media în Uniunea Europeană, iar restul de 40% sunt cele cu cod 0, 1 și 2, respectiv cele provenite de la găinile crescute în ferme ecologice, în aer liber și la sol.
"Pe partea eco sunt doar câteva ferme în România, până în 2%, pentru că nu prea este piață. Practic, în toată Europa, ouăle ecologice sunt la 2% din consum, pentru că nici acolo prețurile nu sunt accesibile pentru toată lumea. Ouăle cu cod 3 sunt de la găinile crescute în cușcă și au cel mai mare consum — 75% — în Europa, restul provin de la găini crescute la sol, în aer liber, cu coduri 0, 1, 2. În Romania avem un procent mai mic, în jur de 60%, consum de ouă provenite de la găini crescute în cuști, pentru că foarte mulți fermieri au pus găinile la sol și în aer liber", a subliniat reprezentantul crescătorilor de păsări.
Nu în ultimul rând, președintele UCPR și-a exprimat îngrijorarea față situația creată de Polonia din cauza ouălor cu salmonella livrate mai multor țări europene, inclusiv în România, la prețuri foarte mici față de costurile producătorilor români.
"Noi am făcut foarte multe solicitări la autoritățile naționale și europene să înceteze practicile polonezilor care încalcă orice normă de comercializare din Europa. Ei ar fi trebuie să sisteze livrarea ouălor în momentul în care aveau o suspiciune, dar nu au făcut-o, dimpotrivă, le-au livrat la jumătate din costurile de producție ale fermierilor români. Noi făceam ouă suficiente și nu era normal să ne intre pe piață din schimburi intracomunitare la jumătate din costurile noastre de producție. Sunt practici comerciale neloiale și de aceea am cerut comisarului european să intervină. Ne-a răspuns la cele două scrisori pe care le-am trimis, dar răspunsul nu ne-a mulțumit și pregătim un contra-răspuns pentru că fermierii nu mai acceptă să piardă bani din cauza altor fermieri din Europa care nu respectă normele. Dacă există legislație, nu cred că trebuie să ne canibalizăm între noi. Nu acesta este rolul pieței unice. Rolul ei este să stimuleze competitivitatea, nu șmecheriile", a mai spus Ilie Van.
Cei peste 200 de producători de ouă din UCPR realizează 85% — 90% din producția autohtonă de ouă obținută în sistem industrial, iar producția anuală de ouă se ridică la circa 1,36 de miliarde de bucăți.
AGERPRES