Românii bogați au avut venituri de 7,2 ori mai mari decât cei săraci, anul trecut

Românii bogați au avut venituri de 7,2 ori mai mari decât cei săraci, anul trecut

Persoanele din gospodăriile considerate bogate au obținut venituri de 7,2 ori mai mari decât cele din gospodăriile sărace, se arată într-o publicație a Institutului Național de Statistică (INS) transmisă la solicitarea AGERPRES.

'În anul 2016, persoanele din gospodăriile considerate bogate au obținut un volum total de venituri de 7,2 ori mai mare decât persoanele din gospodăriile considerate sărace. Indicele inegalității veniturilor a avut o creștere accelerată până în anul 2015, când a atins și maximul perioadei (8,3%), însă în 2016 a scăzut la valoarea atinsă și în 2014. Cum era de așteptat, inegalitate mai mare a veniturilor bănești disponibile se înregistrează la persoanele cu vârsta sub 65 de ani, față de cele cu vârsta peste 65 de ani care sunt dependente numai de venituri din transferuri sociale', se arată în document.

Conform sursei citate, în anul 2016, deficitul median relativ a fost de 36,2%, adică se poate spune că persoanele sărace au avut în medie un venit bănesc disponibil care a reprezentat 63,8% din valoarea pragului de sărăcie stabilit pentru acest an.

'Pe ansamblu, deficitul median relativ este mai crescut la bărbați decât la femei, ceea ce înseamnă că persoanele sărace de sex feminin se situează la o distanță relativ mai mică față de pragul de sărăcie. În anul 2016, această diferență s-a accentuat cu 2,6 puncte procentuale (37,6% la masculin față de 34,8% la feminin). Deficitul median relativ de venituri cu care se confruntă populația săracă a avut un trend crescător din 2013 până în 2015 (de la 33,6% până la 38,2%), în 2016 scăzând ușor la 36,2%', precizează INS.

Deficitul median relativ este un indicator de profunzime a sărăciei, care semnifică 'distanța' la care se află venitul unei persoane sărace până la nivelul pragului, de la care persoana ar înceta să mai fie considerată săracă, calculat ca procent din pragul de sărăcie.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...