Românii au vorbit aproape 36 de miliarde de minute la telefonul mobil, în primul semestru din 2016 (raport ANCOM)

Românii au vorbit aproape 36 de miliarde de minute la telefonul mobil, în primul semestru din 2016 (raport ANCOM)

Românii au vorbit aproape 36 de miliarde de minute la telefonul mobil, în primul semestru din 2016, în creștere cu 4% față de perioada similară a anului trecut, deși numărul utilizatorilor activi de telefonie mobilă din România a rămas la același nivel ca în prima jumătate din 2015, respectiv 22,6 milioane, potrivit celor mai recente date statistice, publicate marți de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).

În medie, un utilizator român vorbește la mobil 4 ore și 21 de minute într-o lună, cu 8 minute mai mult decât media înregistrată în primul semestru al anului 2015. Cel mai mult utilizează serviciile de voce abonații persoane fizice care dețin un abonament, aceștia înregistrând un trafic mediu lunar de 5 ore și 49 de minute, urmați de persoanele juridice care dețin un abonament (4 ore și 12 minute), în timp ce utilizatorii de cartele preplătite consumă, în medie, lunar 3 ore și 26 de minute.

Durata medie a unui apel de pe un terminal mobil, în primele șase luni ale anului 2016, a crescut la două minute și 40 de secunde.

Pe de altă parte, numărul de mesaje SMS scade pentru prima dată în România, în primul semestru al acestui an fiind trimise peste 9,5 miliarde de mesaje acest tip, cu aproape 6% mai puține față aceeași perioadă a anului 2015, iar aproape 80% dintre acestea fost trimise în propria rețea. Astfel, în prima jumătate a anului, un utilizator a transmis, în medie, 69 de mesaje SMS/lună.

"Numărul de utilizatori activi de telefonie mobilă din România stagnează la 30 iunie 2016 la același nivel ca la sfârșitul primului semestru din anul 2015 — 22,6 milioane de utilizatori. Este, însă, de remarcat faptul că numărul de utilizatori pe bază de abonament a continuat să crească până la 11,1 milioane, cu 9% anual, în timp ce numărul cartelelor preplătite active a scăzut, ajungând la 11,5 milioane. Rata de penetrare a serviciilor de telefonie mobilă la 100 de locuitori a ajuns la 114,3% la jumătatea anului 2016", precizează ANCOM într-un comunicat de presă, transmis AGERPRES.

Cu toate acestea, chiar dacă numărul de utilizatori a stagnat, traficul total efectuat de către aceștia a crescut cu 4%, în primul semestru din 2016, față de primul semestru din 2015, până la aproape 36 de miliarde minute.

Potrivit Raportului de date statistice privind piața de comunicații electronice din România pentru primul semestru al anului 2016, creșterea înregistrată în ultimii ani a traficului către alte rețele de telefonie mobilă continuă (+47%, până la 9,9 miliarde minute), la fel ca și cea a traficului către rețele fixe cu un plus de 5%, până la 1,2 miliarde minute, în timp ce traficul în rețelele mobile proprii scade cu 9%, în aceeași perioadă de referință.

În acest context, ponderea traficului în rețele mobile proprii scade într-un an cu 9 puncte procentuale (p.p.) până la 63%, în timp ce ponderea traficului către alte rețele de telefonie mobilă crește cu 8 p.p până la 28%.

În ceea ce privește serviciile de telefonie mobilă în roaming, datele ANCOM relevă faptul că traficul de voce continuă să înregistreze și pe parcursul primelor 6 luni ale anului 2016 o creștere semnificativă, de 37,5%, față de aceeași perioadă a anului 2015, atingând aproape 685 de milioane de minute, din care 222 milioane au fost apeluri efectuate și 463 milioane apeluri primite. Totodată, în timp ce traficul de mesaje SMS trimise în roaming a înregistrat o creștere de aproximativ 9%, până la 66 de milioane de mesaje, față de aceeași perioadă a anului trecut, consumul serviciilor de date în roaming a continuat creșterile înregistrate în ultima perioadă, atingând valoarea de 387.000 GB, în prima jumătate a acestui an.

Raportul de date statistice privind piața de comunicații electronice din România pentru primul semestru al anului 2016 a fost realizat de ANCOM pe baza datelor raportate de către furnizorii activi de servicii de comunicații electronice care au desfășurat activități comerciale în perioada 1 ianuarie — 30 iunie 2016.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”