Până acum 165 de ani, românii scriau cu litere rusești. Abia în anul 1860 a fost introdus alfabetul latin, în mod oficial, în Principatele Române, la inițiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Din Evul Mediu, însă, românii scriau în limba română, dar cu grafie slavă.

Românii scriau folosind litere chirilice FOTO Adevărul

Până în anul 1860, românii au scris cu litere chirilice, adică slave, explicațiile ținând de influența etnogenetică, lingvistică și religioasă a popoarelor slave asupra neamurilor romanice de pe teritoriul de astăzi al României.

Slavii, un element cheie al formării poporului și limbii române

Prima întrebare care se naște: de ce românii, popor romanic, vorbitor al unei limbi cu origine latină, au ajuns să scrie timp de aproape jumătate de mileniu cu litere slave ? Ba mai mult, au folosit slavona ca limbă în administrație, biserică și relații diplomatice. Răspunsurile pot fi găsite în istoria formării poporului român. Specialiștii spun că slavii au jucat un rol important în etnogeneza românească.

Totul a început cu invaziile slave în Balcani, inclusiv pe teritoriul de astăzi al României. Comunități întregi de slavi au ajuns să locuiască alături sau împreună cu acele comunități romanice băștinașe, la rândul lor formate dintr-un amestec etnic. Descoperirile arheologice arată că slavii au locuit timp de câteva secole alături de autohtoni. Spre deosebire de alte regiuni, aculturația a fost inversă pe teritoriul de astăzi al României. Mai precis, slavii au fost asimilați în masa autohtonilor, lăsându-și însă amprenta din punct de vedere genetic și lingvistic. Așa se face că avem multe cuvinte slave în limbă.

„Natura, dimensiunile și semnificația puternicului element slavon, a componentei sale lingvistice, culturale și social-etnice în structura limbii și a comunității populare românești datând din perioada conviețuirii și amestecului cu populațiile slave în zona carpato-balcanică dunăreană au fost demult sesizate de istorici și filologi ; această etapă obscură, lipsită de documente scrise, a conviețuirii slavo-romane în Dacia carpatica (analog la sudul Dunării), când s-a produs procesul de sinteza etnic-socială și de încrucișare lingvistică, a fost fără îndoială decisivă în fenomenul etnogenezei române”, arată I.I Rusu în lucrarea sa ”Etnogeneza românilor”.

Slavii ne-au adus creștinismul la pachet cu alfabetul

Dincolo de influențele lingvistice, slavii ne-au influențat din punct de vedere religios. Și aici vorbim de slavii sudici sau, mai precis, de bulgari. Specialiștii spun că abia din secolul VII se poate vorbi de formarea poporului român, așa cum atestă culturi arheologice precum Dridu sau Ipotești-Cândești. Acest populații erau păgâne și, arată cercetătorii, prin secolul IX populațiile de la nord de Dunăre au fost creștinate prin activitatea discipolilor lui Chiril și Metodie, doi teologi și misionari bizantini care au creștinat triburile slavilor sudici, numiți și „Apostolii Slavilor”. Creștinarea populațiilor românești s-a produs în contextul în care o bună parte din teritoriul de astăzi al României se afla sub stăpânirea hanilor și mai apoi a țarilor bulgari.

„Nu încape îndoială că creştinismul iniţial al populaţiei româneşti purta semne vizibile ale credinţelor păgâne, reprezentând un adevărat sincretism religios. Anchetele întreprinse de diferiţi cercetători la sfârşitul secolului trecut şi începutul secolului nostru în mijlocul populaţiei ţărăneşti a României au dovedit că rămăşiţele acestui sincretism s-au păstrat în mod aproape nealterat”, preciza Alexandru V. Boldur în „Elemente de păgânism în credinţele poporului român”.

Odată cu religia a venit și un nou alfabet. Este vorba de alfabetul glagolitic, realizat de misionarul Chiril pentru a putea reprezenta limba slavă veche în scris. Alfabetul chirilic, așa cum a fost numit, avea la bază avea la baza majuscula greacă din secolul IX-X d Hr. Și în cazul românilor, având în vedere că discipolii lui Chiril și Metodiu era slavi sud-dunăreni, prima liturghie a fost ascultată în limba slavonă. Primele cărți religioase care au pătruns pe teritoriile locuite de români erau fie în greacă, fie în slavonă, redactate cu ajutorul grafiei chirilice. Având în vedere că de la slavi românii au luat și multe elemente de organizare politică și administrativă, precum voievodatul sau cnezatul, limba cancelariei a fost tot slavona.

Românii au scris în slavonă sau în română, dar cu ajutorul alfabetului chirilic

Pe toată perioada Evului Mediu, românii au folosit alfabetul chirilic pentru a scrie. Ba chiar o bună perioadă și limba slavonă. Biserica folosea alfabetul chirilic și slavona în limbajul liturgic, iar toate scrierile religioase erau în slavonă sau, în cel mai bun caz, în română, dar scris cu litere chirilice , acest mod de comunicare fiind folosit inclusiv în administrație. O dovadă a acestui aspect îl reprezintă scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, mesajul unui negustor de la mijlocul secolului al XVI-lea către sașii brașoveni și sibieni, prin care erau anunțați de mișcările otomanilor. Este prima dovadă a utilizării limbii române în corespondență.

Acest tip de compromis, scriere în limba română cu grafie slavă, a fost menținut timp de încă patru secole. Evident, au fost și câteva excepții, semne clare ale conștiinței latinității, dar și ale emancipării lingvistice. „La noi, procesul înlocuirii scrierii chirilice cu alfabet latin a întârziat şi din cauza lipsei unor tipografii care să editeze cărţi cu litere latine, chiar dacă asemenea tipografii au funcţionat sporadic, în Transilvania, la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Până în anul 1779, când apărea o primă lucrare a Şcolii Ardelene, în domeniul ortografiei limbii române cu caractere latine, istoria limbii noastre literare notase şi alte texte scrise cu litere latineşti. Mult timp, rugăciunea Tatăl nostru, realizată de boierul Luca Stroici, în Moldova, la 1593 şi descoperită de Bogdan Petriceicu Haşdeu, a fost considerată primul text românesc scris cu litere latine”, preciza conferențiarul universitar Dumitru Draica, într-un material scris în Revista de Lingvistică și Cultură Românească.

Trecerea la alfabetul latin

Trecerea la alfabetul latin a fost târzie. S-a petrecut abia în anul 1860 după un decret dat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Acesta a dispus înlocuirea definitivă și obligatorie a alfabetului chirilic cu cel latin în scrierea românească. În școlile din Valahia, trecerea a fost începută cu un deceniu mai devreme, cu un alfabet de tranziție. Cel mai greu au renunțat la scrierea chirilică moldovenii. Aceștia au adoptat grafia latină abia în 1862. Evident, până la începutul secolului XX s-a mai scris cu alfabetul chirilic, mai ales în corespodența personală dar și în sânul Bisericii.

„În 1858 şi 1859 au decis Eforiile Şcolilor din Muntenia şi Moldova introducerea generală, în şcoală, a alfabetului latin. În Muntenia, în anul 1860, la 8 februarie, Ion Ghica a publicat, în Monitorul oficial, ordinul prin care alfabetul latin era introdus în administraţie şi în învăţământ, din 1860 şi în Transilvania a devenit oficial şi general sistemul ortografic acceptat de Comisia filologică de la Sibiu, iar în 1862, în Moldova, a fost introdus alfabetul latin printr-un ordin dat de V. A. Urechia, ministru al Instrucţiunii. Astfel, după Unirea din 1859, a fost introdus alfabetul latin, ca formă oficială de scriere a limbii române, în toate provinciile româneşti. Trecerea spre alfabetul latin s-a făcut, aşadar, treptat în tipografii, procesul de înlocuire a alfabetului chirilic cu cel latin nu a fost unul uşor, lipsit de dispute, adesea, aprige, adoptarea scrierii cu alfabet latin a limbii române a însemnat depăşirea unor mari obstacole”, preciza Dumitru Draica în aceeași lucrare.