Documentul aprobat de Guvernul României prevede colaborarea între ţara nostră şi Cuba pentru asistenţă medicală, servicii de sănătate publică, prevenirea unor boli, printre care şi cancerul, dar şi autorizarea unor medicamente potrivit Observatornews.ro .

Într-un studiu clinic efectuat pe bolnavi de cancer la plămâni, vaccinul Cimavax a fost eficient pentru pacienţii de până în 60 de ani.
În 2018, fostul ministru de Finanţe Eugen Teodorovici a plătit 15.000 de dolari pe bilete de avion către Cuba, cu escală în Moscova, cumpărate pentru o vizită de lucru împreună cu ministrul Sănătăţii Sorina Pintea. Teodorovici a spus atunci că, în cadrul vizitei în Cuba, a avut întâlniri cu vicepreşedintele ţării, cu ministrul Finanţelor şi cu ministrul Sănătăţii. Potrivit lui, discuţiile au vizat „datoria istorică a Cubei” şi relansarea relaţiilor comerciale, precum şi chestiuni legate de cooperarea în domeniul medical.
Iar Lia Olguţa Vasilescu, fost ministru al muncii, spunea că motivul vizitei celor doi foşti miniştri era că vor să aducă în România medicamente care vindecă diferite forme de cancer.
Iar în 2019, fostul ministru al Finanţelor, Eugen Teodorovici a propus Cubei compensarea datoriei istorice faţă de România, în schimbul tratamentului anti-cancer pe care îl dezvoltă această ţară.
"Presupune o colaborare în domeniul medical, în domeniul producţiei farmaceutice. Dânşii au anumite experienţe în domeniul produselor biologice. Vor constitui baza unei discuţii, trebuie să avem o discuţie aplicată. Eu am un avantaj, sunt membru al grupului de prietenie România-Cuba, pot să apelez şi la procedurile parlamentare care să ducă la concretizarea unui acord", a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii.
În România sunt diagnosticate în fiecare an peste 45.000 de cazuri noi de cancer pulmonar. Maladia ocupă primul loc, cu 20% din numărul total de cancere din România.