România, victorie la muchie contra Cehiei la europeanul de handbal. Cine va fi următorul adversar
Echipa României de handbal feminin a învins Cehia la muchie vineri seara, la Debrecen, în meciul său de debut în Grupa B a Campionatului European de handbal feminin - EHF EURO 2024, din Austria, Ungaria şi Elveţia.
România a câștigat contra Cehiei la Euro 2024/FOTO: Arhivă
România a început slab meciul şi a fost condusă la şase goluri în prima repriză, cu 11-5, 12-6, dar tricolorele au redus ecartul, iar la pauză echipa antrenată de norvegianul Bent Dahl (ex-SCM Râmnicu Vâlcea) avea doar două goluri în plus pe tabelă, 13-11, scrie Agerpres.
Cehoaicele au rămas în avantaj până în minutul 53, când România a reuşit egalarea, 25-25, în ciuda ratărilor incredibile. Finalul a aparţinut echipei pregătite de Florentin Pera, care s-a impus dramatic, cu 29-28.
Bianca Bazaliu a fost cea mai bună jucătoare a echipei României, cu 9 goluri. Au mai înscris Lorena Ostase 8, Oana Borş 4, Alisia Boiciuc 3, Alicia Gogîrlă 2, Ştefania Stoica 1, Alexandra Dindiligan, 1, Andreea Cristina Popa 1.
Bianca Curmenţ a reuşit 7 intervenţii (25,3%), iar Daciana Hosu a apărat un şut (11,11%).
Charlotte Cholevova, de la SCM Râmnicu Vâlcea, a reuşit 11 goluri pentru cehoaice. Marketa Jerabkova a reuşit 6 goluri, Marketa Sustackova 5, Veronika Mala 4, Alena Stellnerova 1, Julie Frankova 1.
Portarul Sabrina Novotna, cu 20 de intervenţii (44,44%), a fost cea mai bună jucătoare a meciului.Meciul a fost arbitrat de austriecii Radojko Brkic şi Andrei Jusufhodzic, iar delegaţi EHF au fost elveţianul Stephan Vitzthum şi norvegianul Oeyvind Togstad.
Vineri seara va avea loc şi celălalt meci al grupei, Muntenegru - Serbia. Primele două clasate se vor califica în grupele principale.
România va juca următorul meci pe 1 decembrie, contra echipei Muntenegrului, tot la Debrecen, de la ora 19:00.
Sursa: adevarul.ro