România va primi primii bani de la Comisia Europeană pentru refugiaţii ucraineni - 40 de milioane de euro

România va primi primii bani de la Comisia Europeană pentru refugiaţii ucraineni - 40 de milioane de euro

„Scopul asistenţei de urgenţă este acela de a acoperi efortul bugetar al Statelor Membre UE cele mai afectate de criza refugiaţilor din Ucraina. Astfel, Comisia Europeană a avut în vedere cheltuielile realizate de autorităţile publice pentru recepţia cetăţenilor ucraineni în condiţiile Deciziei privind protecţia temporară din 4 martie 2022 şi pentru activităţile legate de controlul şi facilitarea trecerii frontierei la frontierele externe relevante ale UE”, se arată într-un comunicat al MAE.

Pentru a facilita accesul rapid la aceste fonduri şi a limita birocraţia, Comisia Europeană a ales finanţarea nelegată de costuri („not linked to costs”), cu atât mai mult cu cât costurile reale actuale pot fluctua semnificativ.

Alături de România, alte 4 state membre UE au primit fonduri externe nerambursabile în contextul crizei refugiaţilor din Ucraina, respectiv Ungaria, Polonia, Slovacia şi Republica Cehă

„Încă de la începutul crizei din Ucraina, Ministerul Afacerilor Interne a avut o abordare pro-activă şi, prin Direcţia Fonduri Externe Nerambursabile, în calitate de Autoritate de Management Afaceri Interne, a întreprins o serie de demersuri pe lângă Comisia Europeană în vederea acoperirii cheltuielilor efectuate de România pentru primirea refugiaţilor din Ucraina”, mai menţionează sursa citată.

Autoritatea de Management Afaceri Interne pune permanent la dispoziţia celor interesaţi informaţii actualizate pe site-ul www.fed.mai.gov.ro.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...