România, un imens cuptor. Recorduri peste recorduri meteo: Cod Roșu pentru patru zile consecutiv, o premieră
Aproape toată țara se află, de sâmbătă, 13 iulie 2024, sub avertizare Cod Roșu de caniculă. Avertizarea a fost extinsă, oficial, și pentru 15 și 16 iulie. Vineri, 12 iulie, a fost cea mai călduroasă zi din istoria măsurătorilor, conform directorului ANM.
România se topește. Temeparturi record atât ziua, cât și pe timpul nopții FOTo: ANM
Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Moldova, adică cea mai mare parte a țării, se află de sâmbătă, 13 iulie 2024, sub avertizare Cod Roșu de caniculă. Meteorologii au extins Codul Roșu de caniculă și pentru 15 și 16 iulie, iar acesta ar putea fi extins și pentru mijlocul săptămânii viitoare.
„În Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Moldova, valul de căldură va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale”, se menționează îna vertizarea ANm valabilă pentru 13 și 14 iulie 2024.
Cea mai caldă zi de 12 iulie din istoria măsurătorilor
Temperaturile vor continua să crească, până la 42 grade măsurate la umbră, însă vor fi resimțite mult peste această temperatură, iar luni și marți aproape toată țara se va afla sub Cod Roșu, și mai multe regiuni fiind sub avertizare. Chiar și pe litoral se vor înregistra temperaturi între 33 și 36 grade Celsius, în vreme ce în restul țării temperaturile vor fi între 37 și 42 grade Celsius.
„Ieri, în ziua de 12 iulie, la 125 de stații meteorologice, reprezentând 75% din rețeaua națională de specialitate, am înregistrat recorduri ale temperaturilor maxime zilnice, fiind cea mai călduroasă zi de când se fac măsurători zilnice și până în prezent pentru data de 12 iulie 2024”, a precizat directorul ANM, Elena Mateescu, într-o intervenție în direct la Digi 24.
Meteorologii analizează datele și iau în calcul să prelungească acest Cod Roșu și pentru miercuri, 17 iulie 2024.
„Vom analiza și vom adiționa, dacă datele rămân așa, și ziua de miercuri, pentru că valul de căldură persistent va fi de interes și pentru ziua de miercuri, mijlocul săptămânii viitaore, când ne așteptăm în continuare la temperaturi de 35-42 de grade și de-abia de joi, în jumătatea sudică, valori de 35-40 de grade Celsius”, a spus meteorologul.
30 grade Celsius, la 6,00 dimineața, la Oravița
Deosebit de greu de suportat vor fi și nopțile. Se vor înregistra temperaturi între 18 și 28 grade Celsius, și din acest punct de vedere fiind înregistrate deja recorduri.
„În această dimineață, de asemenea am înregistrat, pentru 71 de stații meteorologice, cele mai ridicate temperaturi minime pentru o dimineață de 13 iulie. La 10 stații am avut recorduri lunare, iar la ora 6,00 dimineață înregistram deja 30 de grade la Oravița”, a mai spus directorul ANm Elena Mateescu.
Este cel mai intens și cel mai persistent val de căldură înregistrat vreodată, acesta fiind motivul pentru care meteorologii au decis să extinsă avertizarea și să includă aproape toate județele țării.
„Este pentru prima dată când ANM emite un Cod Roșu pentru patru zile consecutiv și nu în în ultimul rând, ca arie de extindere, să cuprindă aproape toată țara. Nu ne apropiem de maxima absolută în iulie în țara noastră, 44,3 grade Celsius, însă valorile de 41-42 de grade cu siguranță din aceste zile vor fi considerate recorduri ale temperaturolor maxime și minime”, a explicat meteorologul Elena Mateescu, în direct la DIGi 24.
Canicula ar putea fi urmată, în special în zonele montane, și de vijelii, mai avertizează specialiștii ANM.
Sursa: adevarul.ro