România U21, strivită de Portugalia U21: Rezumatul unui meci groaznic VIDEO

România U21, strivită de Portugalia U21: Rezumatul unui meci groaznic VIDEO

Naţionala de fotbal Under-21 a României a fost învinsă de echipa similară a Portugaliei, cu scorul de 2-0 (2-0), vineri seara, într-un meci amical desfăşurat pe Stadionul Steaua din Bucureşti.

Portugalia, vicecampioana continentală la acest nivel, a controlat jocul de la un capăt la altul şi s-a impus fără emoţii, prin golurile marcate de Afonso Sousa (24) şi Pedro Neto (36).

Emil Săndoi, selecționer România U21

Emil Săndoi, selecționer România U21

Lusitanii au ratat prima ocazie în min. 22, când Francisco Conceicao, fiul antrenorului Sergio Conceicao (FC Porto), a şutat în plasa laterală din colţul careului mic. În min. 24, Afonso Sousa l-a învins pe Mihai Popa cu şut din careu, după o pasă furnizată de Pedro Neto. Henrique Araujo (31) a ratat o mare ocazie de gol, şutând pe lângă poartă de la 15 metri. Pedro Neto a făcut o cursă de la centrul terenului, finalizată cu şut de la 16 metri (36).

Selecţionerul Emil Săndoi a efectuat mai multe schimbări la pauză şi echipa României a crescut în joc, având chiar o oportunitate de gol prin Bîrligea (55), care a şutat în plasa laterală din unghi.

Portugalia a dominat şi actul secund, dar nu a mai reuşit să înscrie, ratând mai multe ocazii clare de gol. Fabio Silva (58) a trimis cu capul peste poartă de la 6 metri, Vitor Oliveira (62) a trimis pe lângă ţintă, tot cu o lovitură de cap, şutul lui Fabio Silva (67) a fost respins de Mihai Popa, care s-a opus şi la mingea expediată de Vitor Oliveira (89).

Meciul s-a încheiat cu o nouă şansă pentru tricolori, un şut-centrare al lui Bîrligea (90+3), însă în faţa porţii nu s-a aflat nimeni la finalizare.

Emil Săndoi cu a cunoscut gustul victoriei în acesta al doilea mandat al său la naţionala U21, după 1-4 cu Spania, 0-0 cu Olanda (ambele în septembrie, la Cluj-Napoca).

România va juca marţi un nou meci de pregătire, contra campioanei europene en titre la Under-21, Germania, pe Stadionul Municipal din Sibiu, de la ora 19:00.

România, Portugalia şi Germania sunt calificate la turneul final al Campionatului European Under-21, care va avea loc în România şi Georgia, în perioada 21 iunie-8 iulie 2023. România face parte din Grupa B, alături de Spania, Ucraina şi Croaţia, urmând să joace toate partidele pe Stadionul Steaua. Germania se află în Grupa C, alături de Anglia, Cehia şi Israel, iar Portugalia va evolua în Grupa A, din care mai fac parte Olanda, Belgia şi Georgia.

România - Portugalia 0-2 (0-2)

Au marcat: Afonso Sousa (24), Pedro Neto (36).

Bucureşti, Stadion Steaua: 4.536 spectatori

meci amical - Under-21

România: 12. Mihai Popa - 2. Alexandru Ţîrlea (15. Alexandru Pantea, 46), 4. Bogdan Racoviţan, 14. Victor Dican (16. Mihai Lixandru, 83), 13. Vladimir Screciu (căpitan), 20. Andres Dumitrescu (3. Valentin Ţicu, 87) - 18. David Miculescu (24. Ştefan Baiaram, 46), 22. Vlad Pop (6. Dragoş Albu, 46), 10. Alexi Pitu (8. Constantin Grameni, 83), 17. Marius Corbu (7. Claudiu Petrila, 46) - 9. Jovan Markovic (21. Daniel Bîrligea, 46). Selecţioner: Emil Săndoi.

Rezerve neutilizate: 1. Ştefan Târnovanu, 23. Andrei Gorcea - 5. Marco Ehmann, 11. Alexandru Işfan, 19. Rareş Ilie.

Portugalia: 12. Samuel Soares - 13. Pedro Malheiro (2. Tomas Esteves, 46), 16. Alexandre Penetra (căpitan), 14. Tomas Araujo, 15. Leonardo Lelo (5. Nuno Tavares, 46) - 4. Samuel Costa (17. David Costa, 46) - 11. Francisco Conceicao (6. Tiago Dantas, 46), 10. Afonso Sousa (19. Vitor Oliveira, 46), 21. Dani Silva (18. Andre Almeida, 46), 7. Pedro Neto (20. Fabio Silva, 46) - 9. Henrique Araujo (23. Fabio Vieira, 46). Selecţioner: Rui Jorge.

Rezerve neutilizate: 22. Goncalo Tabuaco - 3. Andre Amaro, 8. Vasco Sousa.

Arbitru: Sorin Costreie; arbitri asistenţi: Florian Vişan, Mihăiţă Necula; al patrulea oficial: Ştefan Neculcea

Cartonaş galben: Pedro Neto (20).

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”