România trece duminică la ora de iarnă; mersul trenurilor nu se modifică

România trece duminică la ora de iarnă; mersul trenurilor nu se modifică

România trece duminică la ora de iarnă, această modificare nu va afecta însă mersul trenurilor, circulația urmând a se efectua conform orarelor prevăzute. Conform societății CFR Călători, în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece, începând de duminică, la ora Europei orientale (ora oficială de iarnă), astfel că ora 4,00 va deveni ora 3,00.

În noaptea de 24 spre 25 octombrie, trenurile de călători vor pleca din gările în care se formează conform orei de vară, până la ora 4,00. Trenurile care au ora de plecare din gările în care se formează după ora 4,00, vor pleca la orele stabilite în mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de iarnă.

Trenurile de călători aflate în circulație după ora 4,00, ora oficială de vară, vor opri în stațiile din parcurs stabilite, unde vor staționa până la ora de plecare din mersul trenurilor, conform noii ore. Trenurile care mai au de parcurs o distanță scurtă până la stația finală își vor continua mersul până la destinație.

Având în vedere că și în țările vecine trecerea de la ora de vară la ora de iarnă se face în aceeași zi de duminică, 25 octombrie 2015, între stațiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria și Ucraina, trenurile vor circula după orarul din mersul de tren în vigoare.

Pe de altă parte, Regia Autonomă de Transport București a anunțat că autobuzele liniei 783 vor staționa 60 de minute, începând cu ora 4,00, (ora de vară) în noaptea de 24 spre 25 octombrie, pentru corelarea programului de circulație la ora de iarnă.

Autobuzele liniei 783 vor staționa la terminalele 'Piața Unirii', respectiv 'Aeroportul Henri Coandă'.

În conformitate cu Ordonanța de Guvern nr. 20 din 18.08.1997, privind stabilirea orarului de vară-iarnă, odată cu schimbarea orei pentru programul de iarnă, în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2015, ora 4,00 devine ora 3,00.

Programele de circulație pentru autobuzele liniilor de noapte nu vor fi afectate de trecerea la ora de iarnă, precizează RATB. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!