Uniunea Europeană propune etichetarea energiei nucleare și a centralelor pe gaze ca surse verzi de tranziție energetică, eligibile pentru investiții. Documentul cuprinde criterii clare pentru prevenirea unor accidente nucleare. În ce privește gazele, Comisia Europeană consideră că acestea sunt de preferat cărbunelui, care poluează foarte mult și afectează sănătatea oamenilor. Austria, Danemarca, Suedia, Olanda sau Luxemburg, în frunte cu Germania, contestă documentul. Cancelarul austriac a anunțat că ia în considerare să acționeze legal împotriva planului Comisiei Europene. El spune că energia nucleară este departe de a fi verde sau sustenabile. De cealaltă parte sunt Franța, care vrea să îşi relanseze filiera nucleară ca sursă de energie decarbonizată și unele țări din Europa Centrală, cum ar fi Polonia sau Cehia, care vor să își înlocuiască centralele pe cărbune foarte poluante.
România este între susținătoarele inițiativei. Autoritățile de la București consideră că decizia de a folosi gazul și energia nucleară drept combustibili de tranziție către o economie decarbonizată și reducerea emisiilor de gaz cu efect de seră este în beneficiul cetățenilor români și europeni./denisse