România se numără printre ţările membre UE cu cea mai mică rată de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă

România se numără printre ţările membre UE cu cea mai mică rată de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă

Rata de ocupare a populaţiei din categoria de vârstă 20-64 ani în Uniunea Europeană a atins în 2019 un vârf de 73,1%, însă România se situează sub media din UE, cu o rată de ocuparea populaţiei în vârstă de muncă de 70,9%, arată datele publicate marţi de Eurostat.

Statele membre care stau cel mai bine la acest capitol sunt Suedia, cu o rată de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă de 82,1% în 2019, Germania (80,6%), Cehia (80,3%), Estonia (80,2%) şi Olanda (80,1%). De altfel, aceste cinci state şi-au depăşit deja ţinta naţională stabilită în Strategia Europa 2020 pentru acest indicator, la fel ca şi Irlanda, Croaţia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovenia şi Slovacia.

În România, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a crescut de la 69,9% în 2018 până la 70,9% în 2019, depăşind ţinta naţională de 70% stabilită în Strategia Europa 2020.

Datele Eurostat mai arată că ratele de ocupare pentru bărbaţi şi femei variau considerabil în 2019 în multe state membre. Cele mai mari diferenţe erau înregistrate în Grecia şi Malta, 20 de puncte procentuale, Italia, 19,6 puncte procentuale, şi România, 19 puncte procentuale în condiţiile în care rata de ocupare era de 80,3% în rândul bărbaţilor şi de 61,3% în rândul femeilor. La nivelul UE, diferenţa dintre cele două rate de ocupare era de 11,7 puncte procentuale în 2019.

De asemenea, când vine vorba de persoanele cu vârsta între 55 şi 64 de ani, rata de ocupare în UE a crescut de la 35% în anul 2000 până la un vârf istoric de 59,1% în 2019, graţie unei creşteri mai puternice înregistrată în rândul femeilor decât în rândul bărbaţilor. Şi la acest indicator România se situează pe ultimele locuri în UE, cu o rată de ocupare de 47,8%, alături de Luxemburg (43,1%), Grecia (43,2%) şi Croaţia (43,9%).

În schimb, peste 70% dintre persoanele cu vârsta între 55 şi 64 de ani aveau un loc de muncă în Suedia (77,7%), Germania (72,7%), Estonia (72,5%) şi Danemarca (71,3%).

În 2010, Consiliul European a adoptat Strategia Europa 2020 în care s-a pus accent pe consolidarea economiei UE şi pe pregătirea provocărilor pentru deceniul următor. Unul dintre principalele obiective ale acestei strategii la nivelul UE era creşterea, până în 2020, a ratei de ocupare a forţei de muncă a populaţiei cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani până la cel puţin 75%. AGERPRES / (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri