România, sclava „lor”/Magistrații încep anul cu o pensie medie de 25.184 de lei

România, sclava „lor”/Magistrații încep anul cu o pensie medie de 25.184 de lei

Magistrații români încep anul cu o pensie medie de 25.184 de lei, din care 21.945 de lei este subvenția contribuabililor, arată datele publicate marți de Casa Națională de Pensii Publice. La începutul anului, în ianuarie 2024, pensia specială medie a magistraților era de 22.505 lei, deci a crescut cu circa 12%. La acel moment, subvenția era de doar 19.944, scrie defapt.ro .

Numărul magistraților cu pensii speciale era, potrivit CNPP, de 5.625, in decembrie 2024. În ianuarie 2024 erau 5.498.

Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat, în luna noiembrie, 811 persoane (711 cu pensie din BASS). Pensia medie era de 6.928 de lei, din care 2.975 de lei pensie de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 888 de persoane (663 cu pensie BASS), pensia medie ridicându-se la 6.133 de lei (3.516 de lei de la bugetul de stat).

Conform CNPP, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.382 de pensionari (toţi cu pensie din BASS), iar pensia medie se ridica la 12.992 de lei, din care 8.129 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 681 de persoane (680 cu pensie din BASS), media fiind de 10.144 de lei, din care 2.249 lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 2.301 de pensionari (1.925 cu pensie din BASS), pensia medie fiind de 6.732 de lei, din care 3.960 de lei suportaţi din bugetul de stat.


Citește și:

populare
astăzi

1 Ioana Ene Dogioiu / Filme cu proști care s-au crezut foarte deștepți

2 Locul unde se afla capitala sexului european în lumea antică. Orașul superb în care femeile se dăruiau bărbaților aproape gratis

3 Foarte interesante amănunte...

4 Marea autostradă din România plănuită în anii '80 care nu a mai fost realizată. Avea 870 de kilometri și trecea prin 11 județe

5 CTP, despre o eventuală interzicere a candidaturii lui C. Georgescu la prezidențiale: „Îl va transforma într-o tumoare imensă inoperabilă”