De curând, s-a aflat cât de ruptă a fost federaţia de realitate în evaluarea făcută adversarilor din Liga Naţiunilor. „Îmi dau ochelarii jos, intru pe teren şi batem Muntenegru“, i-ar fi spus Răzvan Burleanu lui Ladislau Bölöni, în timpul negocierilor eşuate, din luna ianuarie.
Apoi, în iunie, Muntenegru ne-a dat cu terenul în cap, în decurs de 11 zile: 2-0 la Podgorica, 3-0 la Bucureşti. Ce-i drept, România nu l-a avut pe Răzvan Burleanu în teren.
Acum, după acest fiasco care a devenit parcursul României în Liga Naţiunilor, au ieşit la iveală şi alte detalii care şochează, mai ales, în contextul rezultatelor înregistrate. Prezent în studioul Orange Sport, post cu care colaborează în calitate de expert, Mihai Stoica - foto (manager FCSB) a dezvăluit că eşecurile de la începutul lunii au venit pe bani grei.
„Jucătorii au avut diurnă pentru Liga Naţiunilor. Dar de ce dai diurnă la echipa naţională? Diurnă înseamnă cheltuieli de masă şi cazare. Tu (n.r. – Federaţia Română de Fotbal) asiguri masă şi cazare. De ce dai diurnă? Dă-le prime jucătorilor, dar nu neapărat asta. De ce dai diurnă? Suma se ridică... E o sumă foarte mare. E posibil să mă înşel, dar au luat 300 de euro pe zi. 300 de euro pe zi, la 18 zile de cantonament înseamnă 5.400 de euro, înmulţit cu peste 25 de jucători, da... Cum facem? Cum justificăm astea? De ce le dăm foc banilor?“, a spus Stoica, la Orange Sport.
Drama e că Meme chiar a subevaluat suma cheltuită de FRF! Pentru că în lotul convocat pentru Liga Naţiunilor au fost nu 25 de jucători, ci 30! Aşadar, dacă fiecare fotbalist a luat 300 de euro, timp de 18 zile, vorbim despre 5.400 de euro de om. Şi o sumă totală de 162.000 de euro! Inclusiv dacă federaţia ar fi cheltuit un pic mai puţin de atât – de pildă, Iulian Cristea şi Denis Alibec s-au accidentat şi au ieşit din programul echipei după primele două partide – tot vorbim despre nişte bani aruncaţi aiurea.
„Burleanu face ce vrea“
Revenind la Mihai Stoica (57 de ani), acesta a pus tunurile pe preşedintele FRF, Răzvan Burleanu - foto (37 de ani), criticând numirile care s-au făcut, în acest an, atât la nivelul primei reprezentative, cât şi la România U21.
„Burleanu face ce vrea el. L-a pus pe Florin Bratu la tineret. Da, domnule, dar n-a făcut niciun rezultat în viaţa lui! A retrogradat cu echipe care aveau obiectiv promovarea şi noi l-am pus la echipa naţională de tineret, pentru că aşa vrea Burleanu. Face ce vrea şi nu dă explicaţii nimănui“, a spus Stoica.
Semnături pentru demiterea conducerii FRF!
E clar că FCSB a intrat într-un război deschis cu actuala conducere a federaţiei. Pentru că, înaintea atacului lansat de Mihai Stoica la Orange Sport, chiar patronul echipei, Gigi Becali (foto), a avut o intervenţie furibundă la un alt post TV, Digi Sport. Latifundiarul, nemulţumit atât de rezultatele naţionalei, dar mai ales de faptul că fotbaliştii FCSB au evoluat prea puţin în partidele din luna iunie, a spus, răspicat, că strânge semnături pentru a demite actuala conducere de la „Casa Fotbalului“.
„Am dat ordin lui Vali Argăseală (n.r. – preşedinte FCSB) să ia tabelul cu toţi membri asociaţi, să declanşeze strângerea de semnături pentru convocarea Adunării Generale a FRF pentru demiterea preşedintelui, a staffului, antrenorului, toţi afară! Trebuie să strâng două treimi din 200, adică 160 de semnături. Să văd dacă pot să le strâng. Regulamentul îmi permite. Punem numai oameni de fotbal la federaţie, începând cu Gică Popescu în frunte. E adevărat că e foarte greu, dar eu îmi fac datoria“, a spus Becali.
„Revoluţie“ doar în declaraţii
În ciuda afirmaţiilor făcute de patronul FCSB, intenţia sa de a schimba actuala conducere a federaţiei are, practic, şanse zero. Burleanu a fost reales, în luna aprilie, cu unanimitate de voturi, fără contracandidat. Iar o dovadă că fotbalul românesc îl susţine e că, imediat după declaraţiile date de Gigi Becali, cei de la CFR Cluj s-au dezis de „revoluţia“ pusă la cale de FCSB.
„La ce ar fi ajutat un vot împotriva lui Răzvan Burleanu la alegeri? N-ar fi schimbat absolut nimic. Vrei să schimbi ceva sau ai o nemulţumire? Mergi la federaţie şi îţi prezinţi nemulţumirile acolo şi vii cu soluţii. E uşor să spui <<aşa nu e bine>>, fără a oferi soluţii. În acest moment, Răzvan Burleanu e singura noastră opţiune“, a spus preşedintele clujenilor, Cristi Balaj (foto).
România, în Liga Naţiunilor, ediţia 2022-2023
*4 iunie: Muntenegru – România 2-0
*7 iunie: Bosnia – România 1-0
*11 iunie: România – Finlanda 1-0
*14 iunie: România – Muntenegru 0-3
*23 septembrie: Finlanda – România
*26 septembrie: România – Bosnia
Liga B a Naţiunilor, grupa a 3-a
1. Bosnia 4 2 2 0 6-4 8
2. Muntenegru 4 2 1 1 6-3 7
3. Finlanda 4 1 1 2 5-5 4
4. România 4 1 0 3 1-6 3
Locul 1 promovează în Liga A, iar locul 4 cade în Liga C.