România, prea mică pentru Franţa, inclusiv la U-19: De ce visăm chiar şi după două înfrângeri la rând

România, prea mică pentru Franţa, inclusiv la U-19: De ce visăm chiar şi după două înfrângeri la rând

După 1-2 cu Italia U-19, România s-a temut de întâlnirea cu puştii Franţei. Iar asta pentru că, în primul meci din grupa A, echipa pregătită de Landry Chauvin a făcut instrucţie cu gazda turneului, Slovacia: 5-0, la Trnava!

Marţi seară, în duelul cu România U-19, meciul a început la fel de bine pentru francezi. Care au condus cu 2-0 repede, după golurile marcate de Tchaouna (12) şi Adeline (20). De aici, a ieşit o partidă, mai degrabă, insipidă în care tricolorii mici au acceptat cuminţi dominarea adversarului. Asta până spre sfârşitul partidei! Pentru că, brusc, golul marcat de Andrei Coubiş, în minutul 82, a trezit echipa României la viaţă.

Puştii lui Adrian Văsâi au prins curaj şi au încheiat partida, atacând Franţa! Iar Lo-Tutala a avut mari emoţii în poartă, după câteva ocazii importante pentru români. S-a terminat însă 2-1 pentru Franţa U-19, care e deja sigură de prezenţa în semifinale, alături de Italia U-21, învingătoare, astăzi, cu Slovacia U-19, scor 1-0.

În ciuda celor două înfrângeri suferite, România U-19 poate spera, în continuare, la îndeplinirea obiectivului: calificarea pentru Mondialul U-20 de anul viitor din Indonezia. Pentru asta, tricolorii mici trebuie să păstreze locul 3 pe care se află acum, după ultima partidă din grupă, cu Slovacia U-19 (vineri, 24 iunie, ora 18.30, TVR 1).

Dacă România va termina pe locul 3 în grupa A, atunci, la data de 28 iunie, va juca barajul pentru Mondiale cu locul 3 din grupa B (cel mai probabil, una dintre Israel U-19, Serbia U-19 sau Austria U-19). Învingătoarea acestui meci va obţine biletele pentru Mondialul U-20 din 2023.

Euro 2022, grupa A, marţi

Italia U-19 - Slovacia U-19 1-0

Franţa U-19 - România U-19 2-1

Clasament: 1. Franţa U-19 6 puncte, 2. Italia U-19, 6p, 3. România U-19 0p, 4. Slovacia U-19 0p

Lotul României U-19

*Portari: Robert Popa (U Craiova), Alexandru Borbei (Lecce), Denis Lungu-Bocean (SV Kuchl)* (rezervă)

*Fundaşi: Alexandru Pantea (Hermannstadt), Sergiu Pîrvulescu (Petrolul), Gabriel Dănuleasă, Dan Sîrbu (ambii Farul), Andrei Coubiş (AC Milan), Denis Radu (Poli Timişoara), Botond Gergely (FK Csikszereda)

*Mijlocaşi: Nicolas Popescu, Ştefan Bodişteanu, Eduard Radaslavescu, Răzvan Tănasă, Enes Sali (toţi Farul), Andrei Pandele (Metaloglobus), Rareş Ilie (Rapid), Doru Andrei (Poli Timişoara), Aurelian Ciuciulete (FCSB)

*Atacanţi: Andreas Chiriţoiu (Unirea Constanţa), Luca Andronache (Farul)

*Selecţioner: Adrian Văsâi (57 de ani)

Competiţia se vede pe canalele TVR

*Franţa – Italia (vineri, 24 iunie, ora 18.30, TVR 2)

*Slovacia – România (vineri, 24 iunie, ora 18.30, TVR 1)

*Semifinala 1 (marţi, 28 iunie, ora 18.00, TVR 2)

*Semifinala 2 (marţi, 28 iunie, ora 21.00, TVR 2)

*Finala (vineri, 1 iulie, ora 21.00, TVR 1)

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…